ADAM
De ce-am văzut acest șir de păcate?
O luptă mică, mare-n meșteșuguri,
Otravă rea cu multă trudă scursă
Din cea mai mândră și frumoasă floare.
În a credinții vreme de prigoană…
Cine-a zdrobit-o? Unde-i vinovatul?

ÁDÁM
Mért is tűnt csak szemembe mind e bűn!
E kisszerű harc büszke tudományban,
E gyilkos méreg mesterül kivonva
A legfényesb, legüdítőbb virágból. —
E szép virágot egykor ismerém,
Üldött hitünknek zsendülő korában:
Ki az a bűnös, aki tönkretette?

LUCIFER
E biruința însăși vinovată,
Ea-mprăștie pe-nvingători, pe urmă,
Naște martiri; frăția la pierzare
Putere dă, o vezi, e la eretici.

LUCIFER
A bűnös önmaga a győzelem,
Mely szerteszór, száz érdeket növel.
A vész, mely összehoz, mártírt teremt,
Erőt ád; ott van az eretnekekkel. —

ADAM
În adevăr, mi-aș frânge spada-n două
Și m-aș întoarce-n țara mea, la Nord,
Unde în umbra codrilor străvechi,
Podoaba bărbăției: simplitatea
Se-mpotrivește încă tuturor
Otrăvurilor ce se văd aici.
Dar glas ascuns îmi spune la ureche
Că fața vremii eu trebui’ s-o schimb.

ÁDÁM
Valóban, elhajítnám kardomat,
És visszamennék éjszaki honomba,
Hol még az ős erdők árnyékiban
A férfibecs, a tiszta egyszerűség
Dacol e síma kornak mérgivel,
Ha titkos szó nem súgná szüntelen,
Hogy e kort nékem kell újjáteremtni.

LUCIFER
Zadarnic gând! Pe ins nu poți nici când
Să-l fericești potrivnic vremii lui.
Căci vremea e un râu: te adâncește,
Ori valul ei, te duce înainte,
Și-notător e omul, nu cârmaci.
Cei porecliți de cronici mari, ori sfinți,
Au înțeles cu toții rostul vremii,
Dar duhul nou nu ei l-au plăsmuit.
Doar nu zorește când cocoșul cântă,
Ci cântă el când zorile le vede.
Acei ce azi se duc senini la moarte,
Când alții râd de lanțurile lor,
Văd înainte urma unui om,
Ideea nouă-asupra lor plutește.
Ei pentru ea azi mor, pe când urmașii
O vor găsi și-n praful de pe uliți.
Dar să lăsăm acestea. Vino-n treacăt
Spre tabără! Te uită cum roiesc,
Călugări nespălați, să facă târg.
Țin cuvântări și dau nebuni din mâini…
Să-i ascultăm!

LUCIFER
Hiú törekvés. Mert egyént sosem
Hozandsz érvényre a kor ellenében:
A kor folyam, mely visz vagy elmerít,
Uszója, nem vezére, az egyén. —
Kiket nagyoknak mond a krónika,
Mindaz, ki hat, megérté századát,
De nem szülé az új fogalmakat.
Nem a kakas szavára kezd viradni,
De a kakas kiált, merthogy virad. —
Amott azok, kik békóban sietnek
Mártírhalálra, gúnytól környezetten,
Látnak csak egy embernyomot előre,
Köztük dereng fel az új gondolat;
S azért meghalnak, mit utódaik
Az utcaléggel gondtalan szivandnak. —
De hagyjuk ezt, nézz kissé táborodba,
Mit járnak ott azon piszkos barátok,
Mi vásárt ütnek, mit szónoklanak,
Őrült taglejtés vad kiséretében. —
Hallgassuk őket.

UN CĂLUGĂR (Spre cruciații care se îndeasă asupra lui.)
Hai, cumpărați, voinici!
E-a pocăinții-nvățătură-aici!
La orice deznădej de călăuză!
Veți învăța: cum hoțul de biserici,
Și ucigași, și martori mincinoși,
Și vinovați de preacurvie, toți
Câți ani petrec în muncile din iad.
Și-n carte scrie, fraților, scăparea.
Bogatul dă vreo douăzeci, săracul
Plătește-abia cu trei solidii anul.
Cei Fără bani își pot răscumpăra
Cu lovituri de bici o mie; anul.
E carte scumpă, fraților, luați-o!

EGY BARÁT (a tolakodó keresztesek közt)
Bajnokok, vegyétek!
Vegyétek a vezeklésnek tanát
Kalauzul minden kétségetekben,
Ez megtanít, a gyilkos, a parázna,
A templomrabló, a hamis tanú
Hány évig fog szenvedni a pokolban.
És megtanít, egy évi büntetést
Hogy a gazdag megválthat húsz s nehány,
Mig a szegény három solidival.
S ki már fizetni éppen képtelen,
Nehány ezer korbácsütéssel is. —
Vegyétek e becses könyvet, vegyétek. —

CRUCIAȚII
Încoace! Dă-ne și nouă, părinte!

A KERESZTESEK
Ide vele. — Nekünk is, szent atyám! —

ADAM
Prost negustor, cumpărători mai proști!
Tragi sabia și sparge târgu-ntreg!

ÁDÁM
Hah, rossz árús, és még roszabb vevők.
Vonj kardot, és verd szét e ronda vásárt!

LUCIFER (Încurcat.)
Nu, iartă-mă! Călugărul mi-e prieten!
Îmi place mie lumea asta-a lor,
Căci de-i mai mare slava lui din cer,
Cu slava lui și eu m-am ridicat,
Numai tu singur ai rămas cam jos.

LUCIFER (zavarban)
Bocsáss meg, e barát rég cimborám.
S nem is utálom én az ily világot,
Az Úr dicse ha szinte felkapott is,
Felkaptam én is egyúttal vele.
Csak te maradtál egy kissé alant.

(Eva ca Isaura și Elena, camerista ei, năvălesc țipând spre Adam urmărite de câțiva cruciați, care se retrag imediat.)

(Éva mint Izóra s Heléne, annak komornája sikoltva rohannak Ádámhoz, nehány keresztestől üldözve, kik azonban ízibe elosonnak.)

EVA (Căzând de oboseală.)
Vai, scapă-mă!… Scăpare!

ÉVA (összerogyva)
Ments meg te, bajnok.

ADAM (O ridică.)
Te deșteaptă,
Nobilă doamnă! Ești scăpată! Ochii
Deschide-i! Sunt fermecători… Ce-a fost?

ÁDÁM (felkarolva)
Eszmélj, óh, nemes hölgy,
Itt biztosan vagy. Vesd fel szép szemed.
Minő igéző! — Vajh mi érheté?

ELENA
Noi am ieșit să admirăm natura
În ascunzișul umbrei din grădină,
Și fără gând ne-am așezat pe iarbă.
Cânta așa frumos privighetoarea,
Când după-o tufă am văzut doi ochi
Cu patimă sălbatică lucind
Și ne-am speriat! Pornind apoi pe fugă,
Patru cruciați goneau în urma noastră,
Suflând, strigând nebuni; ei ne-ar fi prins
De nu cădeam aici, în calea ta.

HELÉNE
Élvezni voltunk a természetet
Kertünk árnyékos sűrüségi közt,
Gondatlan ülve az üde gyepen,
A csattogányt hallgattuk és kisértük;
Midőn csillogni látunk két szemet
Vad szenvedéllyel a bokor megől.
Ijedve kezdünk futni, míg utánunk
Lihegve és döbörgve négy keresztes
Majd-majd beért, midőn hozzád jutánk.

ADAM
Nu știu! Să te doresc deșteaptă…
Mi-e că te duci iar ca un vis răzleț…
Cum poate fi un trup așa eteric…
Atât de nobil, vrednic de-nchinare?…

ÁDÁM
Nem is tudom, kivánjam-é, hogy ébredj;
Hát hogyha elhagysz, álomkép gyanánt?
Hogy is lehet test így átszellemülve,
Ilyen nemes és illy imádatos —

LUCIFER
Un trup eteric! Soarta-n adevăr,
Mai bine n-ar putea să pedepsească
Pe-ndrăgostit în nebunia lui,
Decât lăsând aievea împlinirea
Cuvintelor de laudă ce se spun…

LUCIFER
Átszellemült test! — Óh, a sors valóban
Nem büntethetné jobban a szerelmest
Őrültségéért, mint beteljesítvén
Mindazt, amit csak kedvesére halmoz. —

ADAM
Că te cunosc, că te-am văzut îmi pare…
C-am stat la tronul Domnului de sus…

ÁDÁM
Úgy rémlik, egykor már ismertelek,
Hogy együtt álltunk Isten zsámolyánál.

LUCIFER
Te rog, un lucru nu uita: Amorul,
Pe cât de minunat e-n doi, pe-atât
De prost e-n trei!

LUCIFER
Mindenre kérlek, azt sose feledd,
Szerelmed amilyen mulattató
Kettesben, olly izetlen harmadiknak.

ADAM
Deschide ochii!
Zâmbește! Da! Zic slavă ție, Doamne!

ÁDÁM
Felnéz — mosolyg, óh, hála néked, ég!

EVA
Cu ce să-ți răsplătesc eu, cavalere,
Că m-ai scăpat?

ÉVA
Lovag, megmentél, hogy köszönjem azt meg?

ADAM
Răsplata nu-i de-ajuns,
Că pot să-ți văd surâsul de pe buze?

ÁDÁM
Nem gazdag díj-e a szó ajkadon?

LUCIFER (Către Elena.)
Prea mare nu-i, dar eu nici asta n-am.

LUCIFER (Helénéhez)
Elég sovány díj, s illyet sem nyerek? —

ELENA
Eu ce-aș avea să-ți mulțumesc?

HELÉNE
S mi hálával tartoznám én neked?

LUCIFER
Cum, crezi
Că și pe tine nobilul senior
Te scapă? Nu! Dar prea te crezi! Se poate?
Când cavalerul scapă pe Domnița,
Atunci aprodul scapă camerista.

LUCIFER
Hát azt hiszed, hogy a nemes lovag
Megmente téged is? Minő hiúság.
Ha a lovag megmenti a kisasszonyt,
Komornáját a fegyvernök bizonnyal.

ELENA
Cu ce m-aleg? Să-ți fiu îndatorată?
Atunci e ca și când n-aș fi scăpat.
Ori nu te-ascult și-atunci mă pedepsești…
Și, crede-mă, n-au fost urâți cei patru.

HELÉNE
S mit nyertem volna. Vagy hálás leszek,
És ott vagyok, mintha elér a vész:
Vagy háladatlan, így is kárhozott. —
Pedig nem volt rút a négy üldöző.

ADAM
Frumoasă zână, unde să te duc?

ÁDÁM
Óh, hölgy, hová vezesselek, parancsolj.

EVA
E-n fața noastră ușa mănăstirii.

ÉVA
Előttünk áll a zárda ajtaja.

ADAM
Zici mănăstirea? A, dar ușa ei
Speranța mea pe veci n-o va închide!
Un semn să-mi dai, să-l pun, vreau, lângă cruce
Ca pe când ea la luptă mă pornește,
Să am icoana unui vis frumos,
În anii lungi urâtul să-mi alung,
Știind că-mi dai răsplata la sfârșit.

ÁDÁM
A zárda, mondod? Óh, de ajtaja
Nem zárja tőlem a reményt el, úgy-e?
Adj nékem egy jelt, tűznöm e kereszthez,
Hogy míg amaz tisztemben küzdni hív,
Legszebb álmomnak hozza vissza képét,
S ne únjak várni hosszu éveken,
Melyek végéről pályabérem int. —

EVA
O panglică…

ÉVA
Im, e szalag. —

ADAM
Ca noaptea e de neagră.
Speranță vreau, speranță, nu durere…

ÁDÁM
Ez éjsötét szalag? —
Óh, hölgy! reményt, reményt, ne bánatot.

EVA
E semnul meu, ce alta pot să-ți dau?!
Nu cresc speranțe-n zid de mănăstire!

ÉVA
Enyém ez a jel, mást nem adhatok.
A zárdafal közt nem tenyész remény.

ADAM
Nici dragoste! Dar unde tu trăiești
Și und’ te miști, nu-i dragoste, copilă?
Te-arată haina, nu ești încă maică!

ÁDÁM
De szerelem sem. És ahol te vagy,
Hogyan ne volna szerelem, leány!
Mezed mutatja, nem vagy még apáca.

EVA
Mă chinuieșți cu-atâtea întrebări,
Că văd cum crește suferința ta.

ÉVA
Ne is gyötörj tovább kérdéseiddel,
Pedig gyötörsz, ha búdat nőni látom. —

LUCIFER
Și zidul greu te-ncuie și pe tine?

LUCIFER
És el fog zárni e fal téged is?

ELENA
Desigur, da! Dar cheia ușii nu-i
În fund de mare azvârlită…

HELÉNE
El ám, de kulcsa nincs tengerbe vetve.

LUCIFER
Vezi,
Ce pagubă! Aș scrie-o elegie
De tristul caz.

LUCIFER
Nagy kár — beh szép elégiát faragnék
E bús esetről. —

ELENA
Urâtule,-ți bați joc!

HELÉNE
Csalfa, menj előlem!

LUCIFER
De ce? Nu simți măreața mea idee?
Aș coborâ în mare după cheie!

LUCIFER
S miért? hát nem nagy eszme az, midőn
Tengerfenékre szállok kulcsodért?

ELENA
Eu nu vreau asta:

HELÉNE
Ah, ezt nem is kivánom.

LUCIFER
Plec atunci, căci simt
Cum monstrul mării își ascute colții!

LUCIFER
Már megyek. —
A mélynek szörnye fen reám agyart.

ELENA
Întoarce-te! Mor singură de frică!
Te-așteaptă cheia sus între ferești!

HELÉNE
Jöjj vissza, jöjj, megöl a félelem —
Inkább a kulcs majd ablakomba’ lesz. —

ADAM
Dar măcar spune-mi numele! Aș vrea
Să știu în ruga mea ce să cuprind,
Noroc dorindu-ți, dac-un trist destin
Nu vrei alături să-mpărțim!

ÁDÁM
Hadd tudjam hát neved meg legalább,
Imámba, tudjam meg, hogy mit csatoljak,
Áldást kérvén rád, hogyha végzeted
Gyászát megosztni már nem engeded.

EVA
Isaura!
Așa mă cheamă. Dar tu, cavalere,
Cum te numești? Acolo-n mănăstire,
Mai potrivită-i rugăciunea mea.

ÉVA
Nevem Izóra. S a tiéd, lovag?
Imádság jobban illet zárdaszűzet.

ADAM
Eu sunt Tancred.

ÁDÁM
Tankréd vagyok.

EVA
Tancred, rămâi cu Domnul!

ÉVA
Tankréd, Isten veled.

ADAM
Vai, nu pleca așa curând, Isaura.
Aș blestema un nume ce mi-ai spus
La despărțire pentru-ntâia dată,
Chiar pentru-un vis a fost prea scurtă clipa;
Cum pot să-l țes și mai departe, dacă
Rămâi o taină? Vreau să-l leg cu firul
Ce ți-a urzit destinul ție…

ÁDÁM
Izóra, óh, ne hagyj el ily sietve,
Megátkozom különben a nevet,
Melyet bucsúzva mondottál először, —
Rövid volt e perc, még álomnak is,
Hogy folytatom, ha ily rejtély maradsz,
S nem bírom sorsod drága fonalával
Kihímzeni? —

EVA
Iată!
Ascultă, deci, ursita mea să-ți spun.
Și tatăl meu a fost erou al crucii —
Când, într-o noapte, l-a călcat dușmanul,
În tabără, cu sabie și foc.
Nemaifiind nădejde de scăpare,
El s-a jurat în fața Maicii sfinte
Că, dacă-l scapă, la altarul ei
Mă va lăsa. Eram copil pe-atunci.
El s-a întors, iar eu de vorba lui
Legată sunt.

ÉVA
Halljad hát sorsomat.
Atyám is a szent sír vitéze volt.
Midőn egy éjt meglepte a vad ellen,
Üvöltve, tűzzel-vassal, táborát.
Menekvéséhez már nem volt remény,
És szent fogadást tőn Szűz Máriának,
Hogy engemet, ki még gyermek valék,
Ha visszatérhet, néki felajánl.
Ő visszatért, én szent ostyát vevék
Ez ígéretre.

ADAM
Preasfântă născătoare!
Tu, întruparea dragostei curate,
Nu ți-ai întors privirea amărâtă
De-acest păcat ce-a pus făgăduință
Și-ntunecând virtutea Ta, blestémul
L-a aruncat pe mila Ta cerească!

ÁDÁM
Óh, te szent anya!
Te testesített tiszta szeretet,
Nem fordulál-e el megbántva ily
Szentségtelen igérettől, minő
Erényeidre nyom bűnbélyeget,
Átokká téve az égnek malasztját. — —

ELENA
Și tu n-ai vrea povestea să-mi cunoști?

HELÉNE
S te nem kivánod tudni sorsomat?

LUCIFER
O știu de rost: iubind, te-ai înșelat.
Iar ai iubit și tu ai înșelat.
Un nou amor, te-ai săturat de el
Și inima azi oaspe nou îți cere.

LUCIFER
Azt már tudom: szerettél, megcsalódtál,
Szerettél újra, s akkor már te csaltál.
Ismét szerettél — hősödet meguntad;
S üres szived most új lakóra vár. —

ELENA
Ciudat! E parcă diavolul cu tine,
Totuși, așa modest nu te credeam,
Să bănuiești că inima mi-e goală.

HELÉNE
Ez különös! Az ördög van veled tán?
De oly szerénynek mégse hittelek,
Hogy szívemet üresnek hidd jelenleg.

LUCIFER (Către Adam.)
Stăpâne! Tu nu poți să te desparți,
Eu biruința nu pot să-mi opresc.

LUCIFER (Ádámhoz)
Uram, siess. Te nem bírsz elbucsúzni,
S én nem birom gátolni győzedelmem.

ADAM
Orice cuvânt, Isaura, e-un ghimpe,
Cu-o sărutare-nlătură-i otrava!

ÁDÁM
Izóra! minden szód fulánk szivemben.
Egy csókkal mérgét, óh, hölgy, édesítsd meg.

EVA
Vai, cavalere, nu-mi știi jurământul?

ÉVA
Lovag, mit kívánsz — hallád eskümet.

ADAM
Dar n-am eu, oare, voie să iubesc?

ÁDÁM
De az nincs tiltva tán, hogy én szeresselek.

EVA
Ești fericit… Dar cum pot eu să uit?
Eu plec, Tancred, căci, simt, puterea-mi scade.
Adio, deci! Te voi vedea în cer!

ÉVA
Te boldog vagy, de hogy feledlek én?
Tankréd, megyek már, vagy kifogy erőm.
Isten veled — meglátlak ott az égben.

ADAM
Cu Dumnezeu! Te port pe veci în minte.

ÁDÁM
Isten veled. — E nap emléke vélem. —

(Eva intră în mănăstire.)

(Éva a zárdába lép.)

ELENA (Aparte.)
Tu ești un laș! Vrei totul să fac eu?
(Tare.)
Nu-n mare, deci, e-ntre ferestre cheia!

HELÉNE (félre)
Ah, gyáva te — hát mindent én tegyek? (fent)
Ablakba’ lesz majd, nem tengerben a kulcs.

(Évát követi.)

ADAM
Vin să plecăm!

ÁDÁM (feleszmélve)
Most hát jerünk.

LUCIFER
E prea târziu acum!
Vezi dar, ce neam nebun e neamul tău:
Vede-n femeie când unealta mută
A poftelor dobitocești, ș-atunci
Cu braț nătâng îi șterge de pe față
Tot dulcele polen al poeziei,
Ori o așează-n tron dumnezeiesc.
Luptând, zadarnic moare pentru dânsa,
Până sărutu-n sterp apus se stinge.
De ce nu vrea, cinstind-o ca femeie,
În cercul ei să-i înțeleagă rostul?

LUCIFER
Már késő — vége van. —
Ládd, illyen őrült fajzat a tiéd,
Majd állati vágyának eszközéül
Tekinti a nőt, és durvult kezekkel
Letörli a költészet hímporát
Arcárul, önmagát rabolva meg
Szerelme legkecsesb virágitól;
Majd istenűl oltárra helyezi,
És vérzik érte és küzd hasztalan,
Míg terméketlen hervad csókja el. —
Mért nem tekinti és becsűli nőül,
Nőhívatása megjelölt körében.

(Între timp s-a întunecat. Apare luna. Isaura și Elena la fereastră.)

(Ezalatt egészen besötétült, a hold felkél. Izóra és Heléne az ablakon.)

EVA
Cum mă privea de dornic. Tremura.
În fața mea sfios cum sta eroul.
Dar tagma și credința-mi poruncesc
Să mă sfârșesc ca jertfă-aici.

ÉVA
Mi vágyva néze rám, mint reszketett,
Ah, e hős férfi reszketett előttem,
De nőerényem és a hit parancsol —
Itt szenvedek ki, mint szent áldozat.

ELENA
Ciudat,
E de mirare ce nebune suntem.
Când am înfrânt prejudecata-n noi,
Ne azvârlim sălbatice-n plăceri,
De pe obraz smulgând-o cuviința,
Ca să cădem strivite în noroi, —
Când nu, atunci și umbra noastră parcă
Ne îngrozește și noi tremurăm
Furându-ne orice plăcere, chiar
Dând veștejirii frumusețea stearpă.
De ce n-alegem calea mijlocie?
Căci, Doamne, ce păcat poate să fie
O mică aventură mai arare,
În marginile bunei-cuviințe…
Femeia nu-i doar numai Duhul sfânt…

HELÉNE
Csodálatos, minő őrült nemünk!
Ha az előitélettel szakít,
Vadállatul rohan a kéj után,
A méltóságot arcáról letépi
És megvetetten sárban ténfereg.
Ha nem szakít, önárnyától remeg,
Fonnyadni hagyja meddő bájait,
Mástól s magától elrabolva a kéjt. —
Miért nem jár középen. Vagy mit árt
Egy kis kaland, egy kis gyöngéd viszony
Illemmel olykor, meg nem foghatom.
Hiszen a nő se szellem csak merőben.

EVA
Nu s-a dus încă? Uită-te, Eleno,
Putea să plece-așa ușor de-aici?
Odat’ aș vrea să-i mai aud cuvântul.

ÉVA
Heléne, nézz ki, itten áll-e még?
Hogyan ment volna ollyan könnyen el.
Csak egyszer halljam még meg szózatát.

ADAM (Către Lucifer.)
Privește-n jur? Nu e la geam copila?
Nu-mi mai trimite o privire-n urmă?
Odat’ să văd încă făptura-i zveltă…
Isaura! Sunt aici! Nu-ți pară rău…

ÁDÁM (Luciferhez)
Tekints körül, nem áll-e ablakánál,
Nem küldne-é egy pillantást utánam?
Csak egyszer lássam még sugár alakját —
Izóra! óh, ne bánd, hogy itt vagyok még.

EVA
Era mai bine pentru amândoi
De te duceai, căci inima rănită
Se vindecă, dar doare rana nouă.

ÉVA
Mindkettőnkért jobb lenne itt nem állnod.
Az elszakadt szív könnyen összeforr,
S megint csak fáj, ha újra elszakasztjuk. —

ADAM
Și nu ți-e frică-n noapte să te uiți,
Când dragostea mea tremură-mprejur
Și e oprită numai pentru noi?
Nu te gândești că vraja ei te prinde?

ÁDÁM
Nem félsz-e így a csendes éjbe nézni,
Mely, mint nagy szív, szerelemtől dobog.
Szeretni hol csak nékünk nem szabad?
Nem félsz-e, hogy varázsa elragad? — —

EVA
Și-n mine e ce spui tu, ca un vis
Ce-n lume jos m-a petrecut din cer.
Un cânt senin alintă-ntreg văzduhul
Și văd icoana miilor de zâne —
De după crengi sărutul lor zâmbește…
Dar pentru noi, Tancred, nu mai vorbesc.

ÉVA
Él bennem is mindez, mint tünde álom,
Mely tán az égből kísért e világra;
A lég hullámin szép dal árjadoz,
Mosolygni látok nemtők ezreit
Testvéri csókkal minden lomb mögül,
De hozzánk többé, Tankréd, nem beszélnek. —

ADAM
De ce? Fiindc-un zid hain le-nchide?
Eu, ce-am răpus de-atâtea ori păgânii,
Eu n-aș putea să trec acum un șanț?

ÁDÁM
S miért, miért! e rossz fal gátol-é? —
Ki annyi sarcot vívtam a pogánytól,
Nem bírom-é áthágni ezt a sáncot? —

LUCIFER
Nu poți!
Căci duhul vremii-l apără, și el
Mai tare e ca tine!

LUCIFER
Nem ám, mert védi a kor szelleme,
Erősebb, mint te.

ADAM
Cine zice?

ÁDÁM
Hah, ki mondja azt!

(În fund se aprinde flacăra unui rug.)

(A háttérben egy máglya világa gyúl ki.)

ERETICII (În cor, de departe.)
21. Mântuiește de sabie sufletul meu, din laba câinelui pe unicul meu.
22. Scapă-mă din gura leului, auzi-mă și scapă-mă din ghearele unicornului.
23. Spune-voi numele tău fraților mei; în mijlocul adunării te voi lăuda.

AZ ERETNEKEK (karban távolról)
Mentsd meg az én lelkemet a fegyvertől és
az én egyetlen egyemet az ebnek kezéből.
Szabadíts meg engemet az oroszlánnak
szájából és az unicornisoknak szarvaik ellen
hallgass meg engemet.
Hirdetem a te nevedet az én atyámfiainak;
a gyülekezetek közepette dicsérlek tégedet.

EVA
O, iartă, Doamne, sufletele lor!

ÉVA
Irgalmazz, Isten, bűnös lelkeiknek! —

ADAM (Înfricoșat.)
Ce cânt grozav!

ÁDÁM (visszaborzadva)
Mi rettentő dal.

LUCIFER
Ți-e cântecul de nuntă!

LUCIFER
Nászénektek az.

ADAM
Nu-mi pasă! Fie! Nu mă dau în lături.
Și orice pot să-nfrunt eu pentru tine.

ÁDÁM
Mindegy, legyen, én meg nem rettenek.
Dacolni érted mindennel fogok.

CĂLUGĂRII (În cor, de departe.)
26. Îmbrace-se cu rușine și ocară cei ce se îngâmfă asupră-mi.
27. Bucură-se și veselească-se cei ce doresc dreptatea mea și să zică pururea: Mare este Iehova cel ce voiește pacea slugii sale.

A BARÁTOK (karban távolról)
— — öltöztessenek fel gyalázatossággal és
szidalommal, kik felfuvalkodnak ellenem.
Vigadjanak és örüljenek, kik akarják az én
igazságomat; és mondják azt mindenkor: Magasz-
taltassék az Úr, ki akar békességet az ő szolgájának.

(Auzind accentele corului, Adam, care pornise spre ușa mănăstirii, s-a oprit locului; în turn a-nceput să țipe-o cucuvaie. În văzduh plutesc strigoi și în fața ușii un schelet iese din pământ, apropiindu-se amenințător în fața lui Adam.)

(A fentebbi karének kezdetével Ádám, ki a zárda ajtajához lépett volt, ismét megállt, a tornyon egy kuvik kiált, a légben boszorkányok szállnak, s az ajtó előtt egy csontváz kél a földből, s fenyegetve áll Ádám előtt.)

EVA (Trântind fereastra.)
Ajută-mi, Doamne!

ÉVA (az ablakot becsapva)
Isten segíts!

SCHELETUL
Piei! E pragul sfânt!

A CSONTVÁZ
El e szentelt küszöbről.

ADAM
Tu cine ești, vedenie?

ÁDÁM
Ki vagy te, rém!

SCHELETUL
Eu sunt
Ce-n tot sărutul tău va fi de față!

A CSONTVÁZ
Én az vagyok, ki ott lesz
Minden csókodban, minden ölelésben. —

STRIGOII (Râzând.)
Sâmburi buni și poamă rea,
Și porumbii șerpi scotea,
Haide, Isaura!

BOSZORKÁNYOK (kacagva)
Édes vetés, fanyar gyümölcs,
Galambfival kigyókat költs.
Izóra, hívunk!

ADAM
Groaznice arătări.
Voi v-ați schimbat, ori sufletul meu, bietul?
Vă cunoșteam când mai știați zâmbi.
Ce-i adevăr și ce e vis aici?
De vraja voastră cade brațul meu!

ÁDÁM
Millyen alakok!
Ti változátok-é el, vagy magam?
Ismertelek, midőn mosolygtatok.
Mi itt valóság és mi itten álom?
Varázsotokra ellankad karom. —

LUCIFER
Vezi întâmplarea cum ne întâlnește…
A, eu de mult doream să am norocul,
Cuviincioasă ceată de strigoi:
E mai presus nerușinarea voastră
Ca nimfele cu trupul dezgolit…
Și moarte, tu, străvechiul meu tovarăș,
Ce-ntortochezi virtutea înghețată
Și faci pe om disprețului s-o dea…
Eu vă salut pe toți i Și-mi pare rău
Că nu pot sta o noapte între voi!

LUCIFER
Véletlenül mi kedves társaságba
Juték. Mi régtől várom e szerencsét,
Ez illedelmes szép boszorkahad,
Mely a mezetlen nimfát mindazáltal
Orcátlanságban messze túlhaladja,
Ez a vén bajtárs, a rémes halál,
Mely torzképezve a rideg erényt,
Megútáltatja azt a föld fiával.
Mind üdvözöllek. Kár, hogy rá nem érek
Közöttetek az éjet elfecsegni. —

(Toate aparițiile dispar.)

(A jelenések eltűnnek.)

Sus, Tancred, sus! A-nchis fetița geamul.
De ce mai stăm aici în miez de noapte?
E aspru vântul, vezi să nu răcești.
Vine Elena și eu ce mă fac?
Doar nu s-a da îndrăgostirii dracul?
Ar fi pe veci de râs și-apoi puterea
Cu mâna lui el și-ar zdrobi-o singur.
E de mirat: cu sân fierbinte, omul
Se luptă pentru dragoste cumplit
Și seceră dureri; cu sân de gheață
De ea scăpare-abia găsește dracul.

Tankréd, fel, Tankréd! kedvesed becsapta
Az ablakot; mit állunk itt az éjben?
A szél hideg, köszvény leszen jutalmad.
Heléne meg mindjárt jő, s mit teszek?
Szerelmeskedni nem fog tán az ördög,
Nevetségessé lenne mindörökre,
S akkor hatalmát elvinné maga. —
Csodálatos, az ember hő kebellel
Eseng epedve szerelem után,
S csak kínt arat. Az ördög jégkebellel
Alig bír tőle szabadulni jókor.

ADAM
Arată-mi rostul altei lumi, Lucífer!
Pornind în lupta sfintelor credinți,
Blestem găsit-am, înțeles neghiob…
Jerfit-au om spre-a Domnului mărire,
Și slab a fost să-mi împlinească gândul.
Mai nobile plăceri am vrut să dau
Și ei le-au scris pe toate-ntre păcate.
Le-am dăruit virtuți cavalerești
Și m-au străpuns în inimă acestea.
Ei, haidem deci, în altă lume, nouă,
Mi-am arătat puterea îndestul,
Eu, care știu și biruinți și-nfrângeri,
Fără rușine pot locul să-mi las.
De-acum nimic să nu mă-nsuflețească;
Cum vrea, de-acum să se-nvârtească lumea,
Căci roatele-i eu n-am să mai îndrept.
Cu resemnare-o văd în poticnire…
M-am obosit! Odihnă vreau și pace!

ÁDÁM
Vezess, vezess új létre, Lucifer!
Csatára szálltam szent eszmék után,
S találtam átkot hitvány felfogásban,
Isten dicsére embert áldozának,
S az ember korcs volt, eszmémet betöltni.
Nemesbbé vágytam tenni élveink,
S bűn bélyegét süték az élvezetre,
Lovagerényt állíték, s ez döfött
Szivembe tőrt. El innét, új világba,
Eléggé megmutattam, hogy mit érek,
Ki vívni tudtam és lemondni tudtam,
Szégyen ne’kűl elhagyhatom helyem. —
Ne lelkesítsen többé semmi is,
Mozogjon a világ, amint akar,
Kerekeit többé nem ígazítom,
Egykedvüen nézvén botlásait.
Kifáradtam — pihenni akarok. —

LUCIFER
Te odihnește deci, dar nu prea cred
Că duhul tău, pribeagă călăuză,
Să-ți deie pace… Vino; deci, Adame!

LUCIFER
Pihenj tehát. De én alig hiszem,
Hogy szellemed, e nyugtalan erő,
Pihenni hagyjon. Ádám, jőj utánam.

Tabloul VIII — La Praga

NYOLCADIK SZÍN

(În Praga. Grădina palatului imperial. La dreapta chioșc, la stânga observatoriu. În față estradă largă cu masa de scris a lui Kepler, scaunul lui și diverse instrumente astronomice. Lucifer, famulul lui Kepler, pe estradă. În grădină se plimbă grupuri de curteni și femei, între ele Eva, ca Barbara, nevasta lui Kepler. Împăratul Rudolf vorbește cu Adam, care reprezintă pe Kepler. În fund arde rugul unui eretic. Seară, mai târziu noapte. Doi curteni trec în față.)

(Prágában. A császári palota kertje. Jobbra lugos, balra csillagász-torony, előtte tágas erkély Kepler íróasztalával, székkel, csillagász-eszközökkel. Lucifer mint Kepler famulusa az erké¬lyen. A kertben udvaroncok s hölgyek csoportokban sétálnak, közöttük Éva is mint Borbála, Kepler neje. — Rudolf császár Ádámmal mint Keplerrel beszédbe mélyedve áll. A háttérben egy eretnek máglyája ég. Estve, később éj. Két udvaronc az előtéren elmenve.)

PRIMUL CURTEAN
Ce crezi, cine-i; de se-ncălzește-acolo?
Eretic, ori strigoi?

ELSŐ UDVARONC
Ki az megint, ki ottan fűtözik,
Eretnek vagy boszorkány?

AL DOILEA CURTEAN
Nu pot să știu.
Nu mai e la modă să știi toate.
Doar cerșetori mai merg în jur de rug.
Dar nu mai sunt nebuni de bucurie,
Privesc tăcuți și murmură-ntre ei.

MÁSODIK UDVARONC
Nem tudom.
Nincs már divatban, hogy még érdekeljen,
Csak söpredék gyül a máglyák köré.
S nem őrjöng az sem már öröm miatt,
Csak hallgatag néz és morog magában.

PRIMUL CURTEAN
Pe vremea mea era o sărbătoare,
Era acolo curtea, nobilimea…
Așa se strică timpurile bune.
(Pleacă.)

ELSŐ UDVARONC
Az én időmben ünnep volt az illyes,
Ott volt az udvar, a nemes világ.
Ah, így fajulnak el a jó idők. — (Elhaladnak.)

LUCIFER (Privind spre rug.)
Ce bun e focul în răcoarea serii!
În adevăr; cam de demult tot arde.
Dar mă cam tem că în curând adoarme,
Nu stins de-o hotărâre bărbătească,
Făcând loc unor nouă judecăți,
Ci-n veacu-acest fără de viață n-a fi
Cine s-arunce-un vreasc deasupra spuzii…
Eu am să zgribur. În zadar, așa e…
E mică moartea marilor idei.

LUCIFER
Ily hűvös estve e tűz jólesik,
Bizon-bizon már jó régen melenget.
De félek, hogy kialszik nemsokára.
Nem férfias határzattól eloltva,
Nem új nézetnek engedvén helyet,
De e közömbös korban nem leend,
Ki új hasábot vetne a parázsra,
S én fázhatom. — Minden nagy gondolatnak,
Hiába, ily kicsínyes a bukása. — —

(El a toronyba.)

(Rudolf și Adam, pășind în față.)

(Rudolf és Ádám az előtérre lépve.)

RUDOLF
Așează, Kepler, horoscopul. Uite:
Rău am visat azi-noapte și mi-e teamă
Ce conjuncturi îmi va fi atins steaua.
Că mai deunăzi capul șarpelui
Mi-o arăta în curte, nu prea bună.

RUDOLF
Állítsd fel, Kepler, horoszkópomat,
Rosz álmam volt az éjjel, rettegek,
Mi konjunktúrákban van csillagom.
Baljóslatú jel tűnt fel udvarában
Már múltkor is, ott a kigyó fejénél.

ADAM
Va fi, stăpâne, precum poruncești.

ÁDÁM
Meglesz, uram, amint parancsolod.