TIZENNEGYEDIK SZÍN

Tabloul XIV — În ținuturi de gheață

(Hóval és jéggel borított hegyes, fátalan vidék. A nap mint veres, sugártalan golyó áll ködfoszlányok között. Kétes világosság. Az előtéren nehány korcs nyír, boróka és kúszó-fenyőbokor között eszkimó viskó. Ádám mint egészen megtört aggastyán, bot mellett jő lefelé a hegyekről Luciferrel.)

(Regiune acoperită de zăpadă, fără arbori. Soarele se vede printre zdrențe de nori, roșu, ca un glob fără raze. Printre cetini și brădui pitici, în fața unui bordei de eschimoși, Adam, un moșneag cu totul frânt, coboară de pe deal răzimat de toiag, împreună cu Lucifer.)

ÁDÁM
Mit járjuk e végetlen hóvilágot,
Hol a halál néz ránk üres szemekkel,
Csak egy-egy fóka ver zajt, vízbe bukva,
Amint felretten lépteink zaján;
Hol a növény is küzdni már kifáradt,
Korcsult bokor leng a zuzmók között,
S a hold vörös képpel néz köd megől
Halál lámpájaként a sírgödörbe. —
Oda vezess, hol pálmafák virulnak,
A napnak, illatoknak szép honába,
Holott az ember lelke, erejének
Öntudatára fejlődött egészen. —

ADAM
Când s-o sfârși pustiul de zăpadă
Din care ochii morții ne pândesc?
De pasul nostru-abia dacă tresare
Vreo focă doar, și-n apă se azvârle.
Și plantele au obosit să lupte.
Corcit, mai vezi, de printre mușchi, vreun luger,
Iar luna roșă licărește-n ceață,
Ca într-o criptă lampa unui mort.
Mă poartă tu la palmierii-n floare,
Mă du în țări cu soare și miresme,
Acolo unde sufletul de om
S-a ridicat la conștiinta forței…

LUCIFER
Ottan vagyunk. E vérgolyó napod.
Lábunk alatt a föld egyenlitője. —
A tudomány nem győzött végzetén. —

LUCIFER
Acolo suntem. Globul ăst de sânge
Ți-e soarele. Ecuatorul e-aici.
Știința ta n-a biruit ursita.

ÁDÁM
Szörnyű világ! — csupán meghalni jó.
Nem sajnálandom, amit itt hagyok.
Ah, Lucifer! ki egykor ottan álltam
Az ember bölcsejénél, aki láttam,
Mi nagy jövő reménye ringa benne,
Ki annyi harcát mind végigcsatáztam,
Ez órjás síron, melyre gyászlepelt
A természet dobott, midőn merengek,
Első, utolsó ember a világon:
Szeretném tudni, hogy bukott fajom?
Nemes küzdésben, nagyszerűen-é,
Nyomorún-é, törpülve ízrül ízre,
Nagyság nélkűl és könnyre érdemetlen.

ADAM
Grozavă lume. Bună de murit!
Nu-mi pare rău de câte las în urmă.
Ah, Lucifer! Eu, ce-am vegheat odată
La leagănul uitat al omenirii;
Eu, ce-am văzut speranțele dintr-însul,
Ostaș bătrân purtat în lupte mari, —
Cum stau acum la groapa uriașă,
Pe care azi, drept giulgiu mortuar,
Aruncă-n pripă firea milostivă,
Întâiul om și cel din urmă-n lume
Aș vrea să știu, cum neamul mi s-a stins?
În luptă mândră, nobilă și mare,
Ori nevoiaș, căzând din treaptă-n treaptă,
Pipernicit, de plânsul meu nevrednic?

LUCIFER
Ah, ah, hiú ha vagy nagy szellemedre, —
Amint nevezni már, úgy kedveled
Azon erőt, mely a vért lükteti,
És ifjú keblet eszményért dagaszt:
Ne kívánj állni végre mint tanú
Saját halotti ágyadnál. — Ez óra
Csodálatos átvizsgálása ám
A gazda nélkül készült számvetésnek.
A hagymázos láz elriasztja mind
Az életláz csillámló képeit,
Aztán ki tudja, mellyik volt való.
A végső küzdés kisszerű jaja
Nagy gúnykacaj éltünk küzdelmire.

LUCIFER
Ții mult, văd eu, la duhul tău măreț,
Cum însuți tu ai botezat puterea
Care-ți palpită-n sângele din piept
Și-ți mână mersu-n drum spre ideal!
Dar de ce vrei să stai drept mărturie
Chiar însuți tu la patul tău de moarte?
De ce-ai dori să cumpănim socoata
Pe care-o faci azi fără de stăpân?
Îndemnurile dragostei de viață
Se-mprăstie de frigurile tale
Și nu mai știi ce-a fost în adevăr…
Iar vaierul celui din urmă zbucium
E-un val de râs asupra luptei noastre…

ÁDÁM
Miért nem vesztem hát el a magasban,
Erőm és lelkem teljes érzetével,
Inkább, mint így hallgatni önmagam
Síríratát, mit egy szellem rideg
Közönye tart, ki harcaimban és
Halálomban nem osztozik velem. —

ADAM
De ce, atunci, eu n-am căzut de sus
Cu simțu-ntreg al propriei puteri,
Decât s-ascult eu însumi necrologul
Pe care-un duh nepăsător mi-l spune,
Pe-al cărui suflet pururea străin,
Nici viforul, nici moartea mea nu-l doare.

LUCIFER
Ismét fajodra ismerek könyedben,
Mellyel kiséred ébredésedet
Kedvenc ábrándból tiszta felfogásra. —
De nyúgodjál meg, hisz még él fajod.
Nézd, ott is áll még egy embertanya,
S gazdája, ím, most lép ki ajtaján. —

LUCIFER
Văd tagma ta în lacrima ce-o verși,
Acum când treci din ceață la trezire
Și de la vis, la adevăr curat.
Dar fii pe pace, neamul nu ți-e mort.
Te uită-aici, sălașul unui om,
Stăpânul, iat’, în poartă ni s-arată…

(Egy eszkimó a gulibából kilép, fókavadászatra felkészülten.)

(Din colibă se ivește un eschimos pregătit pentru vânătoare de foce.)

ÁDÁM
E korcs alak, e torzkép volna-é
Nagyságomnak bitor örököse?
Mért hagytad látnom, Lucifer! valóban
A vígasz rosszabb, mint volt bánatom.

ADAM
Ăst monstru-ar fi, neghioabă stârpitură,
Moștenitor măririi mele stinse?
De ce-l aduci în fața mea, Lucífer?
Lasă-mi amarul, ține-ți mângâierea!

AZ ESZKIMÓ
Léteznek hát mégiscsak istenek
Felettünk? ím, előttem megjelentek.
De hát, ki tudja, jók vagy rosszak-e,
Menekszem tőlük, az legbiztosabb.

ESCHIMOSUL
Deci tot mai sunt deasupra Dumnezei?
În fața mea s-au coborât aievea…
Dar, cine știe, sunt ei buni ori răi?
S-o iau la fugă, tot e mai cu minte.

(Vissza akar vonulni.)

(Vrea să fugă.)

LUCIFER
Megállj, egy szóra!

LUCIFER
O vorbă, stai!

AZ ESZKIMÓ (leborulva)
Kegyelem, uram!
Az első fókát néked áldozom,
Mit elfogok, csak hallgass meg, s ne ronts el.

ESCHIMOSUL (Cade cu fața la pământ.)
Îndură-te de mine!
Am să-ți jertfesc chiar foca cea dintâi
Pe care-o prind, dar nu mă prăpădi!

LUCIFER
Hát ahhoz a fókához mily jogod van,
Hogy éltével váltod meg a tiédet?

LUCIFER
Nu te-nțeleg! Ce drept ai tu la focă,
Cu viața ei pe-a ta să ți-o răscumperi?

AZ ESZKIMÓ
Hogy bírok véle: hisz látom, körűlem
Miként eszi a férget fürge hal,
Halat a fóka, a fókát meg én.

ESCHIMOSUL
Mai tare sunt… Și văd în jur de mine
Cum peștele pe vierme îl răpune,
Pe pește foca și pe focă eu…

LUCIFER
S a nagy szellem veled táplálkozik.

LUCIFER
Iar duhul sfânt cu tine se hrănește…

AZ ESZKIMÓ
Tudom, tudom, de a kicsíny időt,
Melyben mozogni hágy kegyelmesen,
Vásárolom meg véres áldozattal.

ESCHIMOSUL
O știu, o știu… dar vremea măsurată,
Ce mi s-a dat din milă s-o trăiesc,
Mi-o cumpăr eu cu jertfe mari de sânge.

ÁDÁM
Mi gyáva nézlet!

ADAM
Ce gând năuc.

LUCIFER
S mást tevél-e te?
Az a különbség csak közöttetek,
Hogy ő fókát, te embert áldozál
Az istenségnek, mellyet alkotál
Saját képedre, mint ez az övére.

LUCIFER
Tu altfel ai făcut?
Atâta-i doar deosebirea voastră,
Că dânsul foce a adus drept jertfă,
Când tu cu oameni îi sfințeai altarul
Lui Dumnezeu, pe care l-ai zidit.
În chipul tău, la fel face și el.

AZ ESZKIMÓ
Látom, haragszol, és érzem, miért.
Ínségemben hogy fel mertem sohajtni
A nap jótékony istenéhez, aki
Nem kér, csak ád, ki ős regénk szerint
Itt is parancsolt egykor. — Óh, bocsáss meg,
S elátkozom örökre.

ESCHIMOSUL
Te-ai supărat, și eu pricep de ce…
C-am îndrăznit de jale să mă plâng
La domnul bun al soarelui, acela
Ce daruri dă și nu cere răsplată.
Și care, spun poveștile bătrâne,
A poruncit și-n țara-asta,-aici…
Vai, iartă-mă, îl bléstem azi pe veci!

ÁDÁM
Ím, nagy Isten,
Tekints le és pirulj, mi nyomorult,
Akit remeknek alkotál, az ember!

ADAM
Te uită, Doamne,-o clipă și roșește
De scârba-n care omul a ajuns.
Făptura ta măiastră!

AZ ESZKIMÓ
Nagyon haragszik társad, éhes ő is?

ESCHIMOSUL
Soțul tău
E amărât din pricină de foame?

LUCIFER
Sőt, mert nem éhes, épp azért haragszik.

LUCIFER
Fiindcă nu-i flămând, e supărat.

ÁDÁM
Mi helytelen faragsz rosz élceket!

ADAM
Nepotrivite glume fără rost…

LUCIFER
Igazság az, nem élc. Okoskodásod
A jóllakotté, míg itt társadé
Éhes gyomornak filozófiája.
Okokkal egymást meg nem győzitek,
De egyetérttek rögtön, hogyha te
Kiéhezél, vagy ő majd jóllakott.
Igen, igen, akármint képzelődöl,
Mindég az állat első bennetek,
És csak midőn ezt el birád csitítni,
Eszmél az ember, hogy nagy-gőgösen
Megvesse azt, mi első lényege. —

LUCIFER
E adevăr, nu glume, ce vorbesc.
Credința ta-i a omului sătul,
Iar soțul tău se-nfățișează, bietul,
Cu logica stomacului flămând.
Cu argumente nu vă biruiți,
Dar vă-nțelegeți grabnic, dacă tu
Vei flămânzi, ori dânsul a mâncat.
Așa-i, așa-i, oricum o învârtești,
E cea dintâi tot bestia din voi
Și-abia atunci când ea s-a potolit
Apare omul, plin de măreție
Disprețuindu-și rostul lui străvechi…

ÁDÁM
Méltó beszéd hozzád, Lucifer, ez,
Ki minden szentet kárörvendve vonsz
A föld porába. Hát minden nagy eszme,
Nemes cselekmény konyhánk gőze csak,
Vagy oly körülmény dőre magzata,
Mit egytül egyig a hitvány anyag
Nehány törvénye mozgat, s tart lekötve? —

ADAM
Ce vinovată-i vorba ta, Lucifer,
Când tot ce-i sfânt îmi prăvălești în praf…
Un lucru bun, orice idee sfântă,
N-ar fi, cum zici, decât o-nfiripare
Din aburul bucătăriei noastre:
Din jocul orb de întâmplări răzlețe
Ce-n drumul lor pornesc și se înfrână
De legile becisnicei materii?

LUCIFER
S van-é különben? — Azt hiszed talán,
Hogy Leonídász meghal a szorosban,
Ha ahelyett, hogy barna levesével
Táplálkozik olyan köztársaságban,
Melynek még pénze sincs, lucullusi
Villában issza édes mámorát
Kelet minden kéjének? Vagy talán
Brutus meghal, ha a szép Porciához
Hazasiet, s a harc izgalmait
Kiheveri egy jó ebéd után?
Hogyan tenyész a bűn, hogy a nemesség?
Nem ronda lég, nyomor szülé-e azt,
Nem napvilág, szabadságérzet ezt,
Átörökítve késő származékban
Alakban és szellemben önmagát?
Hányan mondák, hogy számoltak magukkal,
És felköték egy fára magukat.
De ha leoldák hívatlan kezek,
Az élet új érintkezése már
Feledteté velök a számadást. —
Ha nagy Hunyad nem méltó nép körében
Jő a világra, hogyha szerecsen
Sátornak árnya reszket bölcsején:
Mi lesz első hőséből a keresztnek?
Vagy Luther, hogyha pápa lessz esetleg,
S Leó tanár egy német egyetemben:
Ki tudja, nem reformál-é emez,
S az sújtja átkát a dúló merészre?
Mi lesz Napóleon, ha büszke útját
Nem egy nép vére egyenlíti ki?
Elposhad tán egy bűzhödt laktanyában. —

LUCIFER
E altfel oare? Crezi că Leonida
Ar fi murit așa la Termopile,
Dacă în loc de zeama lui cea neagră,
Care-l hrănea-n republica spartană
Cea fără bani, în vila lui Lucul
Ar fi sorbit beția voluptății
Din câte vrăji cunoaște orientul?
Ori de grăbea la Porcia acasă
Să-și poposească neodihna luptei
La sânul ei, în lenea după-amiezii,
Crezi că murea viteazul Brut în spadă?
Nu vezi cum cresc virtutea și păcatul?
Din mucegai se-ntruchipează unul,
Iar alta naște-n dorul de lumină,
Și răsădite-n vremile târzii
Își moștenesc și forma și credința…
Câți nu și-au zis c-au încheiat cu lumea
Și-n jalea lor s-au spânzurat de-o creangă.
Dar, desfăcuți de-o mână nedorită,
La cea dintâi atingere-a vieții
Își uită-n pripă vechea socoteală…
Huniade doar, de nu venea pe lume
În țara lui, și dacă-ntâmplător
Umilă umbră-n șatra unui negru
Îi tremura pe leagăn: ce era,
Ce s-alegea eroul mare-al crucii?
Ori, spune, Luther, papă să fi fost
Și papa Leo dascăl la catedră,
Mai pregătea reforme cel dintâi,
Mai blestema amarnic celălalt?
Napoleon, de nu-i gătea cărarea
Cu val de sânge-un neam plin de mândrie,
Într-o cazarmă proastă s-ar fi stins…

ÁDÁM (Lucifer száját befogva)
Ne többet! — mind, amit csak fejtegetsz,
Oly egyszerűnek látszik, oly valónak:
De annál károsabb. — A babona
Bárgyút vakít csak, aki úgysem érzi
A szellemet, mely köztünk hat, mozog;
De testvérét felismerné a jobb, ha
Rideg tanod számokkal meg nem ölné. —

ADAM (Închizând gura lui Lucifer.)
Destul, destul… Povestea ta întreagă
Îmi pare-atât de simplă și de dreaptă,
Dar cu atât mi-e paguba mai mare:
Pe proști îi mint credințele deșerte.
Pe-acei ce nu simt sufletul cum bate
Și mișcă-n toate lucrurile noastre…
Dar cei mai buni și-ar înțelege frații,
De n-ar fi frânți de-nvățătura ta!

LUCIFER
Beszélj tehát társaddal, meg nem árt
Még egy kis lecke az önismeretből.

LUCIFER
Vorbește deci cu soțul tău! Nu strică
Să te cunoști cât mai de-aproape însuți.

ÁDÁM
Sokan tengődtök-é még e vidéken?

ADAM
Mulți mai tânjiți pe plaiurile-acestea?

AZ ESZKIMÓ
Sokan bizon, többen, mint ujjamon
Számíthatok. — Szomszédimat, igaz,
Agyonverém már mind, de hasztalan,
Mindég kerülnek újak; s oly kevés
A fókafaj. — Ha isten vagy, tegyed,
Könyörgök, hogy kevesb ember legyen,
S több fóka. —

ESCHIMOSUL
Da, mulți! Mai mulți decât aș fi în stare
Pe degete să număr. Este drept
Că-n jurul meu mi-am prăpădit vecinii,
Dar în zadar, căci alții noi răsar…
Și ce puține-s focele acum…
Fă tu, fă azi, de ești un Dumnezeu,
Mai multe foce, oameni mai puțini!

ÁDÁM
Lucifer, jerünk, elég volt!

ADAM
Mi-a fost destul; vin să plecăm, Lucifer!

LUCIFER
No, legalább tekintsük meg nejét.

LUCIFER
Dar stai, măcar nevasta să-i vedem.

ÁDÁM
Nem akarom meglátni, mert ha süllyedt
A férfiú, szemünknek ronda látvány:
De megvetést szül keblünkben csupán.
A nő, az eszmény, e megtestesült
Költészet, hogyha süllyedt, torzalak lesz,
Mely borzadályt szül. Menj, ne lássam őt.

ADAM
Nu vreau s-o văd, căci un bărbat căzut
E pururea prilej de scârbă și
Numai dispreț trezește-n piept. Femeia,
Visul etern și drag al poeziei,
Când a căzut, e-o fiară ce-ngrozește!
Nu vreau s-o văd! Vin’ să grăbim de-aici…

(Ezalatt Lucifer Ádámot a gunyhó felé vonta, most az ajtót felrúgja, bent Éva mint az eszkimó neje látszik. Ádám mereven bámul, a küszöbön állva.)

(Lucifer, trăgând încet pe Adam spre bordei, sparge ușa și în prag iese Eva, nevasta Eschimosului. Adam stă încremenit și se miră.)

LUCIFER
Nem lelsz-e benne régi ismerősre?
Öleld meg hát, hisz e becsűletes
Ember halálba’ sértve lesz, ha ily
Tisztességet se gyakorolsz nején.

LUCIFER
Cum, n-o mai știi? E cunoștință veche…
Cuprinde-o-n brațe, căci sărmanul om
Se supără grozav de nu-i cinstești
În acest chip obișnuit soția.

ÁDÁM
Öleljem ezt, ki egy Aszpásziát
Tarték karomban! Ezt, kiben derengni
Látom megint annak vonásait,
De úgy, mint hogyha csókjai között
Állattá válna. —

ADAM
Cum s-o cuprind, eu, ce-am ținut în brațe
Pe-Aspásia? Doar licărind abia,
Îi mai revăd figura, dar se pare
Că s-a schimbat, sub ploaia de săruturi,
În animal!

AZ ESZKIMÓ (gunyhójába lépve)
Nőm! vendégeink
Érkeztek ím. Lásd őket szívesen.

ESCHIMOSUL (Intrând în bordei.)
Nevastă, avem oaspeți!
Primește-ni-i!

(Éva Ádám nyakába borul, s a gunyhóba vonja.)

(Eva se aruncă la sânul lui Adam și-l trage înăuntru.)

ÉVA
Légy üdvözölve, idegen, pihenj meg.

EVA
Bine-ai venit, străine!

ÁDÁM (bontakozva)
Segítség, Lucifer! el innen, el,
Vezess jövőmbül a jelenbe vissza,
Ne lássam többé ádáz sorsomat:
A hasztalan harcot. Hadd fontolom meg:
Dacoljak-é még Isten végzetével. —

ADAM (Desfăcându-se.)
Vai, ajutor, Lucifer! Să plecăm!
Coboară-mă din viitor acasă!
Să nu mai văd ce crudă-mi este soarta,
Și lupta stearpă! Vreau să mă gândesc:
Mai lupt, ori ba, cu voia Lui de sus?

LUCIFER
Ébredj hát, Ádám! álmod véget ért. —

LUCIFER
Sfârșit e visul... Te trezesc, Adame!

TIZENÖTÖDIK SZÍN

Tabloul XV — Afară din paradis

(A nézőhely átváltozik a harmadik szín pálmafás vidékévé. Ádám, ismét mint ifjú, még álom¬ittasan kilép a gunyhóból s álmélkodva körülnéz. Éva bent szunnyad. Lucifer a középen áll. Ragyogó nap.)

(Scena se transformă în regiunea de palmieri din tabloul al treilea. Adam, din nou tânăr, iese visător din colibă și priveste împrejur mirat. Eva e ațipită înăuntru. Lucifer stă la mijloc. Zi strălucitoare.)

ÁDÁM
Rettentő képek, óh, hová levétek?
Körültem minden úgy él, úgy mosolyg,
Mint elhagyám, míg szívem megtörött.

ADAM
Vedenii fără nume, unde sunteți?
În jurul meu zâmbind trăiește totul
Cum am lăsat, dar inima s-a frânt.

LUCIFER
Hiú ember! Hát azt kivánod-é,
Hogy a természet rendje felbomoljon,
Új üstökös ragyogjon éjeden,
Remegjen a föld, egy féreg, ha elvesz?

LUCIFER
Om încrezut, nu cumva ai dori
Ca să se strice-orânduirea firii
Și-un meteor să ți se-aprindă-n noapte,
Să piară lumea, dacă moare-un vierme?

ÁDÁM
Álmodtam-é csak, vagy most álmodom,
És átalán több-é, mint álom, a lét,
Egy percre melly a holt anyagra száll,
Hogy azzal együtt végképp szétbomoljon?
Miért, miért e percnyi öntudat,
Hogy lássuk a nemlét borzalmait? —

ADAM
Eu am visat, ori poate-acum visez?
Mai mult decât un vis e existența
Ce-n lutul mort a poposit o clipă,
Ca împreună-apoi să se fărâme?
De ce, de ce-nțelegerea de-o clipă,
Ca să pricepem groaza neființei?

LUCIFER
Siránkozol? — csupán a gyávaság
Fogadja el harc nélkül a csapást,
Mit elkerülni még hatalma van.
De a végzetnek örökös betűit
Nyugodtan nézi, és nem zúgolódik
Miattuk az erős, azt nézve csak,
Hogy állhatand meg még alattuk is.
Ily végzet áll a történet felett,
Te eszköz vagy csak, mellyet hajt előre. —

LUCIFER
Te tânguiești? Numai un laș primește
Fără de luptă lovitura care
S-o-nconjure el tot mai este-n stare.
Cu liniște privește cel puternic
La slovele destinului etern,
Gândindu-se fără mustrare numai
Cum va să-nfrunte apăsarea lor?
Povestea ta-i sub stăpânirea sorții:
Unealtă esti mânată înainte.

ÁDÁM
Nem, nem, hazudsz, az akarat szabad.
Kiérdemeltem ezt nagyon magamnak,
Lemondtam érte a paradicsomról.
Sokat tanultam álomképeimből,
Kiábrándultam sokból, s most csupán
Tőlem függ, útam másképpen vezetni.

ADAM
Nu! Nu! Mi-e slobodă voința
Pe-un preț atât de scump răscumpărată,
Căci pentru ea m-am izgonit din rai.
Din visurile mele-am învățat.
Azi, că sunt treaz, tot eu voi hotărâ
În care chip să-mi îndrumez cărarea.

LUCIFER
Ha a felejtés és örök remény
Nem volna a végzetnek frígyese,
Hogy, míg amaz hegeszti a sebet,
Ez szőnyeget von a mélység fölé
S biztatva mondja: száz merész beléhullt,
Te léssz a boldog, aki átugorja. —
De látál, úgye, mint tudós, egyéb
Sok furcsaság közt oly bélférget is,
Mely vércsében s macskában bír csak élni,
S kifejlődése első korszakát
Mégis csak az egérben töltheti.
Sem egy, sem más egér nincs kitűzve
Érezni macska-, vércse-körmöket,
S mely óvatos, ki is kerülheti,
Mint agg múlván ki házias körében.
De renditetlen törvény őrködik,
Hogy annyi jusson mégis ellenének,
Amennyi kell, hogy ezredek után
Még a puhány is éljen a világon. —
Az ember sincs egyénileg lekötve,
De az egész nem hordja láncait;
A lelkesűlés, mint ár, elragad,
Ma egy tárgyért, holnap másért megint.
A máglyának meglesznek martaléki,
S meglesznek, akik gúnyolódni fognak. —
S ki lajstromozza majd a számokat,
Következetes voltán bámuland
A sorsnak, mely házasságot, halált,
Bűnt és erényt arányosan vezet,
Hitet, őrűlést és öngyilkolást. —

LUCIFER
Dacă n-ar fi uitarea și speranța
Logodnice destinului pe veci,
Una să-nchidă ranele primite,
Alta să-ntindă giulgiul peste groapă,
Zicându-ți: Vezi, s-au prăbușit o sută,
Tu însă esti alesul care-o trece…
Știi, ca savant, prin alte ciudățenii,
Există-un soi de viermi de intestine
Care trăiesc în uliu și-n pisică,
Dar perioada cea dintâi a vieții
În șoarecii de casă o-mplinesc.
Nu-i hotărât pe care dintre șoareci
Are să-l prindă uliul sau pisica.
Sunt mulți cari scapă, fiindcă se păzesc
Și mor bătrâni în cercul lor domestic.
Dar se-ngrijește-o lege fără milă
Să cadă-atâția-n ghearele dușmane
Câți trebuie, ca peste mii de ani
Și viermele să fie pe pământ.
Nici între oameni fiecare ins
Nu e legat, dar omenirea-ntreagă
E-ncătușată-n veșnice obezi.
Însuflețirea-n valul ei te-apucă
Azi pentru-un lucru, máine pentru altul.
Se vor găsi, deci, jertfe pentru ruguri,
Vor fi și cei porniți să-și bată joc.
Iar cel ce poart-un catastif de numeri
Se va mira de cumpăna cu care
Măsoară soarta, fără nici un greș,
Virtute, crimă, toate deopotrivă,
Credință, nebunie sau omor…

ÁDÁM
Megállj! mi eszme villant meg fejemben —
Dacolhatok még, Isten, véled is.
Bár százszor mondja a sors: eddig élj,
Kikacagom, s ha tetszik, hát nem élek.
Nem egymagam vagyok még e világon?
Előttem e szirt, és alatta mély:
Egy ugrás, mint utolsó felvonás…
S azt mondom: vége a komédiának. —

ADAM
Stai! Mi-a venit un gând. Voi fi eu încă
În stare, Doamne, să te-nfrunt! Oricât
Mi-ar zice soarta: pân’ aici trăiești,
Eu am să râd, și dacă-mi vine: mor.
Nu sunt eu încă singur pe pământ?
În fața mea-i o stâncă, jos abis,
O săritură, actul cel din urmă,
Și pot să strig: sfârșită-i comedía…

(Ádám a szirt felé halad, Éva kilép az ajtón.)

(Adam înainteazâ spre stâncă, Eva apare în ușă.)

LUCIFER
Ah, vége, vége: mily badar beszéd!
Hiszen minden perc nem vég s kezdet is?
Ezért láttál-e néhány ezredévet? —

LUCIFER
Sfârșit… sfârșit… Ce vorbe fără rost!
Sfârșit e-n orice clipă și-nceput…
— De ce-ai văzut atâtea mii de ani?

ÉVA
Ádám, miért lopóztál tőlem úgy el,
Utolsó csókod oly hideg vala,
S gond vagy harag van most is arcodon.
Úgy félek tőled…

EVA
De ce-ai plecat de lângă mine,-Adame?
Sărutul cel din urmă ți-a fost rece.
Ai griji pe față scrise, și mânie…
Mă tem de tine…

ÁDÁM (továbbhaladva)
Mért is jársz utánam,
Mit leskelődöl lépteim után?
A férfiúnak, e világ urának,
Más dolga is van, mint hiú enyelgés.
Nő azt nem érti, s nyűgül van csupán.
(ellágyulva)
Mért nem szunyadtál még csak egy kicsinyt:
Nehezebb lesz most már az áldozat,
Mit a jövőnek hozni tartozom. —

ADAM (Înaintând.)
Iară mă pândești?
Îmi calci în urmă, nu simți că bărbatul,
Stăpânu-acestor plaiuri, are încă
Și alte trebi pe lângă gluma goală?
Povară-mi ești când nu pricepi, femeie!
(Înduioșat.)
Numai puțin… să fi dormit puțin.
C-așa mai grea îmi pare jertfa mea,
Pe care-acum mi-o cere viitorul…

ÉVA
Ha meghallgatsz, még könnyebb lesz talán,
Mert ami eddig kétséges vala,
Most biztosítva áll már: a jövő. —

EVA
Ascultă-mă, și jertfa-i mai ușoară,
Căci s-a-ntărit ce-a fost ieri îndoielnic
Și viitorul ne privește-n față.

ÁDÁM
Hogyan?

ADAM
Ce spui?

ÉVA
Tudom, fel fog mosolygni arcod,
Ha megsugom. De jőj hát közelebb:
Anyának érzem, óh, Ádám, magam.

EVA
Adame, știu că vei zâmbi.
Te-apropie să ți-o șoptesc, ascultă,
Simt că sunt mamă…

ÁDÁM (térdre esve)
Uram, legyőztél. Ím, porban vagyok
Nélkűled, ellened hiába vívok:
Emelj vagy sújts, kitárom keblemet.

ADAM (Căzând în genunchi.)
Doamne, m-ai învins.
Vai, iată-mă în praf, zadarnic lupt
Fără de tine, împotriva ta…
Pieptu-mi desfac, înalță-l sau lovește-l…

LUCIFER
Féreg! feledted-é nagyságodat,
Melyet nekem köszönhetsz. —

LUCIFER
Ce-i, vierme, ce-i? Ori ai uitat mărirea
Ce-mi datorești?

ÁDÁM
Hagyd el azt!
Hiú káprázat volt; ez nyúgalom!

ADAM
Dă la o parte totul.
A fost un vis deșert, vreau pace-acum.

LUCIFER
S te, dőre asszony, mondd, mit kérkedel?
Fiad Édenben is bűnnel fogamzott.
Az hoz földedre minden bűnt s nyomort.

LUCIFER
Și tu, femeie fără minte, spune:
Ce te mândrești? Copilul tău și-n rai
Tot din păcat s-a zămislit, și-aduce
Mizerie și crimă pe pământ.

ÉVA
Ha úgy akarja Isten, majd fogamzik
Más a nyomorban, aki eltörűli,
Testvériséget hozván a világra. —

EVA
Dar, dacă Dumnezeu vrea, va veni
Un nou născut în scutece sărace,
Frățietatea să așeze-n lume.

LUCIFER
Fellázadsz-é, rabszolga, ellenem?
Fel a porból, állat.

LUCIFER
Te scoli, azi, slugă, împotriva mea?
Sus, dobitoace!

(Ádám felé rúg. Az ég megnyílik: az Úr dicsőülten, angyaloktól környezve megjelen.)

(Îmbrâncește pe Adam. Se deschide cerul. Dunmezeu apare în slavă, împrejmuit de îngeri.)

AZ ÚR
A porba, szellem!
Előttem nincsen nagyság.

DOMNUL
Duhuri, la pământ!
În fața mea, mărire nu-i.

LUCIFER (görnyedezve)
Átok, átok!

LUCIFER (Clătinându-se.)
Blestém!

AZ ÚR
Emelkedjél, Ádám, ne légy levert,
Midőn látod, kegyembe veszlek újra.

DOMNUL
Ridică-te, nu fi înfrânt, Adame,
În mila mea, eu, iarăși te primesc.

LUCIFER
(félre) Mint látom, itt családi jelenet
Fejlődik, szép talán az érzelemnek,
De értelmemnek végtelen unalmas.
Legjobb elsompolyognom.

LUCIFER (Aparte.)
Cum văd, aici, ca-n orice căsnicie,
Se-mpacă toți, nu-i vorbă, e frumos,
Dar mintea rece moare de urât.
Mai bine-ar fi să mă retrag…

(Indul.)

(Pleacă.)

AZ ÚR
Lucifer!
Szavam van hozzád is, maradj tehát.
Te meg, fiam, beszéld el, hogy mi bánt úgy.

DOMNUL
Lucifer!
Am un cuvânt și pentru tine, stai!
Iar, fiule, tu spune ce te doare!

ÁDÁM
Uram! rettentő látások gyötörtek,
És nem tudom, mi bennök a való.
Óh mondd, óh mondd, minő sors vár reám:
E szűkhatáru lét-e mindenem,
Melynek küzdése közt lelkem szürődik,
Mint bor, hogy végre, amidőn kitisztult,
A földre öntsd, és béigya porond?
Vagy a nemes szeszt jobbra rendeléd?
Megy-é előbbre majdan fajzatom,
Nemesbedvén, hogy trónodhoz közelgjen,
Vagy, mint malomnak barma, holtra fárad,
S a körből, melyben jár, nem bír kitörni?
Van-é jutalma a nemes kebelnek,
Melyet kigúnyol vérhullásaért
A kislelkű tömeg? Világosíts fel,
S hálásan hordok bármi végzetet;
Csak nyerhetek cserémben, mert ezen
Bizonytalanság a pokol. —

ADAM
M-au chinuit, vai, groaznice vedenii
Și rostul lor eu, Doamne, nu-l pricep.
Învață-mă ce soartă mă așteaptă!
Mi-e dată numai firea mea îngustă
Ce simt că-n luptă sufletul mi-l stoarce,
Ca vinul care, limpezit fiind,
Îl torni pe jos, ca să ți-l bea țărâna?
Ori are altă țintă băutura?
Urmașii mei vor merge înainte,
Apropiați de tronul tău, sau poate
Se vor trudi ca bou-n jug, la moară,
Fără să spargă cercu-n care umblă?
Are-o răsplată pieptul vrednic, care
Batjocorit e,-n sângerarea lui,
De gloată, fără duh? Mă luminează,
Și bucuros duc orișice ursită…
Căci un câștig e-n schimbul meu, dar, vai,
Nedumerirea mea e iad.

AZ ÚR
Ne kérdd
Tovább a titkot, mit jótékonyan
Takart el istenkéz vágyó szemedtől.
Ha látnád, a földön múlékonyan
Pihen csak lelked, s túl örök idő vár:
Erény nem volna itt szenvedni többé.
Ha látnád, a por lelkedet felissza:
Mi sarkantyúzna, nagy eszmék miatt,
Hogy a muló perc élvéről lemondj?
Míg most, jövőd ködön csillogva át,
Ha percnyi léted súlyától legörnyedsz,
Emel majd a végetlen érzete.
S ha ennek elragadna büszkesége,
Fog korlátozni az arasznyi lét.
És biztosítva áll nagyság, erény. —

DOMNUL
Nu cerceta
Ce taină-ascunde ochilor tăi dornici,
Cu bunătate, mâna cea de sus.
Căci dacă-ai ști că-i trecător popasul
Jos pe pământ și dincolo-i eternul:
N-ar fi virtute nici o suferință
Dac-ai vedea că sufletu-i țărână —
Ce te-ar împinge pentru mari idei
S-arunci plăcerea clipei trecătoare?
Pe când așa, e-n neguri viitorul,
Si, când ești gârbov de povara clipei,
Cu raza lui te-nalță infinitul.
Iar dacă-ar fi mândria-i să te prindă,
Te-ar stânjeni făptura-ți îngrădită.
Așa se nasc mărirea și virtutea.

LUCIFER (kacagva)
Valóban, melyre lépsz, dicső a pálya,
Nagyság s erény leszen tehát vezéred,
E két szó, mely csak úgy bír testesülni,
Ha babona, előitélet és
Tudatlanság álland mellette őrt. —
Miért is kezdtem emberrel nagyot,
Ki sárból, napsugárból összegyúrva
Tudásra törpe, és vakságra nagy. —

LUCIFER (Râzând.)
În adevăr, tu calci pe-un drum de slavă!
Mărirea și virtutea te-nsoțesc —
Două cuvinte care-atunci se-ntrupă
Când lângă ele străjuiesc prostia,
Prejudecata și credinți deșerte.
De ce pe culme am chemat pe om,
Când el, zidit din soare și noroi,
Mic e-n știință, și-n orbire mare?

ÁDÁM
Ne gúnyolj, óh, Lucifer, csak ne gúnyolj:
Láttam tudásod tiszta alkotását,
Nagyon hideg volt ottan e kebelnek. —
De, óh, Uram! ki fog feltartani,
Hogy megmaradjak a helyes uton?
Elvontad tőlem a vezérkezet,
Hogy a tudás gyümölcsét ízlelém.

ADAM
Nu-ți bate joc, Lucifer! Am văzut
Alcătuirea minții tale limpezi.
Și-am zgriburit, îmi era frig acolo.
Dar, Doamne, cine poate să mă-ndrume,
Ca să rămân pe calea vredniciei?
Tu m-ai lipsit de brațul-călăuză,
Când am gustat din al științei pom.

AZ ÚR
Karod erős — szived emelkedett:
Végetlen a tér, mely munkára hív,
S ha jól ügyelsz, egy szózat zeng feléd
Szünetlenül, mely visszaint s emel,
Csak azt kövesd. S ha tettdús életed
Zajában elnémúl ez égi szó,
E gyönge nő tisztább lelkűlete,
Az érdekek mocskától távolabb,
Meghallja azt, és szíverén keresztűl
Költészetté fog és dallá szürődni.
E két eszközzel álland oldalodnál,
Balsors s szerencse közt mind-egyaránt,
Vigasztaló, mosolygó géniusz. —
Te, Lucifer meg, egy gyürű te is
Mindenségemben — működjél tovább:
Hideg tudásod, dőre tagadásod
Lesz az élesztő, mely forrásba hoz,
S eltántorítja bár — az mit se tesz —
Egy percre az embert, majd visszatér.
De bűnhödésed végtelen leend
Szünetlen látva, hogy mit rontni vágyol,
Szép és nemesnek új csirája lesz. —

DOMNUL
Ți-e mâna tare, inima înaltă,
Iar câmpul muncii fără de hotar.
Și-un glas de sus, când bine bagi de seamă,
Te-ndeamnă-n drum, te mustră și te-nalță.
Tu să-l asculți! Iar când a amuțit
Din cer povața-n larma vieții tale,
Femeia, mai plăpândă, mai curată,
Și de noroi cu doi pași mai departe,
Ea are s-o audă, strecurând-o,
Prin inimă, în cântec și visare.
Cu-aceste două îți va sta alături,
În nenoroc ca și-n zile senine,
Un geniu zâmbitor, să te mângâie.
Iar Lucifer, tu, o verigă-n lanțul
Fără sfârșit, te zbate mai departe!
Tăgada și știința ta cea rece,
Ca drojdia ce fierbe aluatul,
Vor zbuciuma pe om, dar nu-l vor frânge.
Tu pedepsit vei fi în veșnicie,
Văzând de-a pururi că ce vrei să strici
Înmugurește-n bine și-n frumos.

ANGYALOK KARA
Szabadon bűn és erény közt
Választhatni, mily nagy eszme,
S tudni mégis, hogy felettünk
Pajzsul áll Isten kegyelme.
Tégy bátran hát, és ne bánd, ha
A tömeg hálátlan is lesz,
Mert ne azt tekintse célul,
Önbecsét csak, ki nagyot tesz,
Szégyenelve tenni másképp;
És e szégyen öntudatja
A hitványat földre szegzi,
A dicsőet felragadja, —
Ámde útad felségében
Ne vakítson el a képzet,
Hogy, amit téssz, azt az Isten
Dicsőségére te végzed,
És ő éppen rád szorulna,
Mint végzése eszközére:
Sőt te nyertél tőle díszt, ha
Engedi, hogy tégy helyette. —

CORUL ÎNGERILOR
Între crimă și virtute,
Slobod vei putea alege,
Căci deasupra este Domnul,
Mila lui e scut și lege.
Îndrăznește, deci, nu-ți pese
Când mulțimea e ingrată,
Prețuirea luptei tale
E de fapta-n sine dată.
Orice târg e o rușine
Care sufletu-ți despică,
Pe cel slab l-așterne-n țărnă,
Pe cel vrednic îl ridică.
Dar, în slava înălțării,
Nu fi orb de-nchipuirea
Că, prin rostul faptei tale,
Tu-i dai Domnului mărirea.
Nici să crezi că fără tine
Voia Lui unealtă n-are:
Bucură-te când te lasă
Să-mplinești sfânta chemare.

ÉVA
Ah, értem a dalt, hála Istenemnek!

EVA
Pricep cuvântul, slavă ție, Doamne!

ÁDÁM
Gyanítom én is, és fogom követni.
Csak az a vég! — csak azt tudnám feledni! —

ADAM
Îl simt și eu, și-i voi urma porunca,
Numai sfârșitul de-aș putea să-l uit…

AZ ÚR
Mondottam, ember: küzdj és bízva bízzál!

DOMNUL
Omule, zis-am, luptă-te și crede!