LUCIFER
Talán
Markodban volt, nem a pénzben, hiba. —
Ádám, el innen, itt nem jó mulatni.

LUCIFER
Nu banul meu, e palma ta de vină!
Vin să plecăm! Nu-i de glumit, Adame!

(A Towerbe tűnnek, s míg lent a csoportozás és zavar növekszik, ismét megjelennek a bástya tetején.)

(Dispar în Tower și, în vreme ce zarva și încurcătura se măresc, apar din nou în vârful turnului.)

ÁDÁM
Ismét csalódtam, azt hivém, elég
Ledönteni a múltnak rémeit,
S szabad versenyt szerezni az erőknek. —
Kilöktem a gépből egy főcsavart,
Mely összetartá, a kegyeletet,
S pótolni elmulasztám más erősbbel.
Mi verseny ez, hol egyik kardosan
Áll a mezetlen ellennek szemében,
Mi függetlenség, száz hol éhezik,
Ha az egyes jármába nem hajol.
Kutyáknak harca ez egy konc felett.
Én társaságot kívánok helyette,
Mely véd, nem büntet, buzdít, nem riaszt,
Közös erővel összeműködik,
Minőt a tudomány eszmél magának,
És melynek rendén értelem viraszt. —
Ez el fog jőni, érzem jól, tudom,
Vezess, vezess, Lucifer, e világba. — —

ADAM
Iar înșelat… Credeam că e destul
Să spulber groaza vremii de demult
Și liberă întrecerea să dau
Puterilor… dar iată un șurub,
Care ținea-n picioare angrenajul,
Am dat în lături: simțul pietății.
N-am pus în loc șurub mai iscusit…
Ce-ntrecere-i, când unul are spadă
Și brațul gol îl are celălalt?
Ce libertate-i, când flămânzi o sută
Trebui’ să intre-n jugul unui ins?
Aci se luptă câinii pentr-un os…
În urma lor eu vreau societate,
Ce apără, în loc să pedepsească,
Și-ndeamnă,-n loc să sperie, cu forțe
Ce se-nfrățesc ajunge la izbânda
Din zile vechi visată de știință,
Când rostu-ntreg e străjuit de minte!
Da, va veni… o știu… o simt… mă duc
În lumea ei, Lucífer!

LUCIFER
Hiú ember, s mert korlátolt szemed
Zilált csoportot lát csak odalent,
Már azt hiszed, nincs összeműködés,
Nincs rendszer az életnek műhelyében?
Nézz hát egy percre szellemi szemekkel,
És lásd a munkát, mellyet létrehoznak,
Csakhogy nekünk ám, s nem kicsiny magoknak.

LUCIFER
Om nătâng!
Dar dacă tu, cu ochii îngrădiți,
Vezi numai zarva tulbure de jos,
Tu crezi că nu-i un legământ obștesc
Și nu-i sistem jos în atelier?
Privește dar cu ochi deschiși o clipă,
Să înțelegi ce muncă săvârșesc —
Dar pentru noi și nu pe seama lor!

(Besötétül. Az egész vásár csoportozattá alakul, mely a szín közepén tátongó síron ás, azt körültáncolja, míg egymás után mind beléje ugornak, részint némán, részint, amint egymás után szólottak.)

(Se intunecă. Întreg bâlciul se grupează în mijlocul scenei, împrejurul unui mormânt deschis, la care sapa, dansează în jurul gropii și sar în ea pe rând, unii tăcuți, alții după ce-au spus câteva cuvinte.)

KAR
Csak rajta, pengjen a kapa:
Ma kell végezni, holnap késő,
Bár egypár ezredév után
Még mindig nem lesz kész a nagy mű.
Bölcső s koporsó ugyanaz,
Ma végzi, amit holnap kezd el,
Örökké éhes s jóllakott,
Mi már ma bémegy, holnap felkel!
(A lélekharang megcsendül.)
Megcsendült, ím, az estharang,
Bevégezők; el, nyúgalomra,
Kiket a reg új létre költ,
A nagy müvet kezdjék el újra.

COR
Grăbiți cu sapele, grăbiți!
Mâine-i târziu și n-am sfârșit,
Și vor mai trece mii de ani
Și tot nu-i lucrul isprăvit!
E leagăn și sicriu la fel,
Sfârșește azi ce-ncepe mâine,
Flămând e și sătul la fel,
Ce-ngroapă azi, învie mâine.
(Răsună clopotul cimitirului.)
Răsună clopotul de seară,
Noi ne-am gătit și vrem hodină,
Cei mâine-n zori din nou treziți,
La muncă-n urma noastră vină!

A BÁBJÁTÉKOS
Én a komédiát lejátsztam,
Mulattattam, de nem mulattam.

OMUL CU MARIONETE
Vândut-am lumii veselie,
Dar eu n-am râs la comedie!

A KORCSMÁROS
Kiitta mindenik borát,
Vendégeim, jó éjszakát!

CÂRCIUMARUL
Cu toți paharul v-ați golit,
Vă fie somnul liniștit!

A KISLEÁNY
Kis ibolyáim mind elkeltek,
Majd újak síromon teremnek.

FETIȚA CU FLORILE
Nu mai am flori, dar veți vedea,
Răsar din nou pe groapa mea.

CIGÁNYASSZONY
Jövőjét vágyta látni minden:
S szemét behúnyja most ijedten.

ȚIGANCA
Toți viitorul vreți să-l știți
Și-nchideți ochii îngroziți…

LOVEL
Kincsem nem nyújta boldogságot:
S most ingyen nyúgalmat találok.

LOVEL
Ce n-am găsit cu banii toți
Îmi dă mormântul de trei coți.

MUNKÁS
A hét letelt, a szombatest itt,
Kinyugszom végre fáradalmit.

MUNCITORUL
Azi săptămâna s-a sfârșit,
Se culcă trupul istovit.

TANULÓ
Álmodtam szépet — felzavartak,
Szép álom, jőj, most már folytatlak.

STUDENTUL
Mi-ați tulburat un vis frumos,
Am să-l visez acolo jos!

KATONA
Hivém, derék vagyok nagyon,
S egy rossz gödörben megbukom. —

SOLDATUL
Mă socoteam viteaz, și-acum
O groapă mă oprește-n drum!

KÉJHÖLGY
A mámor elszállt, a festék lement,
Itt oly hideg van: jobb-e odalent?

COCOTA
Beția, fardul mi s-au dus,
Va fi și jos cum a fost sus?

AZ ELÍTÉLT
Maradj, bilincs, a hitvány por felett,
Más törvényt sejtek e küszöb megett.

CONDAMNATUL
Rămâneți lanțuri pe pământ,
Căci alte legi acolo sunt…

A NYEGLE
Egymást szedtük rá azzal, hogy tudunk:
Most a valónál mind elámulunk.

ȘARLATANUL
Ne-am răzbunat cu toți pe rând,
Azi ne răpune-același gând.

ÉVA
Mit állsz, tátongó mélység, lábaimnál!
Ne hidd, hogy éjed engem elriaszt:
A por hull csak belé, e föld szülötte,
Én glóriával átallépem azt.
Szerelem, költészet s ifíuság
Nemtője tár utat örök honomba;
E földre csak mosolyom hoz gyönyört,
Ha napsugár gyanánt száll egy-egy arcra.

EVA
Mi te deschizi prăpastie adâncă,
Dar noaptea ta, să crezi, nu mă-nfioară:
Îți dau doar praful ce-am cules în cale,
Ființa mea în tine nu coboară!
Cu dragoste și mândră tinerețe
Eu mă cufund în larga veșnicie;
Surâsul meu ca razele de soare
În suflete seninul reânvie.

(Fátyolát, palástját a sírba ejtve, dicsőülten felemelkedik.)

(Aruncându-și în groapă vălul și hlamida, se înalță împrejmuită de slavă.)

LUCIFER
Isméred-é, Ádám?

LUCIFER
O știi, Adame?

ÁDÁM
Ah, Éva, Éva! —

ADAM
Eva! Te cunosc.

TIZENKETTEDIK SZÍN

Tabloul XII — În falanster

(U alakra épült nagyszerű falanszter udvara. A két szárny földszintje nyílt oszlopos csarnokot képez. A jobb oldali csarnokban mozgásban levő kerekes gőzgépek között munkások foglal¬koznak. A bal oldaliban a legkülönfélébb természettudományi tárgyak, mechanikai eszközök, csillagászati, kémiai műszerek s egyéb különösségek múzeumában egy tudós működik. Mindnyájan a falanszterhez tartozók — egyenlően vannak öltözve. Ádám és Lucifer az udvar közepén felbukkannak a földből. Nappal.)

(Curtea unui minunat falanster, zidită în formă de U. Parterul ambelor aripi se desface în colonade. În dreapta, printre roțile mașinilor, se îndeletnicesc muncitori. În stânga lucrează un savant într-un muzeu unde sunt grămădite cele mai disparate obiecte de științe naturale, instrumente mecanice, aparate de astronomie, chimie și alte curiozități. Toți, aparținând aceluiași falanster, sunt îmbrăcați la fel. Adam și Lucifer apar din pământ în mijlocul curții. Ziua.)

ÁDÁM
Mi ország ez, mi nép, melyhez jövénk?

ADAM
Ce țară e, ce neam, unde-am ajuns?

LUCIFER
E régi eszmék többé nincsenek.
Nem kisszerű volt-é a hon fogalma?
Előitélet szülte egykor azt,
Szűkkeblüség, versenygés védte meg.
Most már egész föld a széles haza,
Közcél felé társ már most minden ember,
S a csendesen folyó szép rend fölött
Tisztelve áll őrűl a tudomány.

LUCIFER
Nu se mai știu aceste vorbe vechi.
N-a fost îngust hotarul unei patrii?
L-a zămislit prejudecata veche,
L-a apărat întrecerea haínă.
Pământu-ntreg e azi moșia largă.
Spre-un țel obștesc sunt oamenii tovarăși,
Iar peste buna viață-orânduită
Tronează-acum, în cinstea ei, știința.

ÁDÁM
Beteljesült hát lelkem ideálja,
Ez mind derék, ezt így kivántam én is.
Egyet bánok csak: a haza fogalmát,
Megállott volna az tán, úgy hiszem,
Ez új rend közt is. Az emberkebel
Korlátot kíván, fél a végtelentől,
Belterjében veszt, hogyha szétterül;
Ragaszkodik a múlthoz és jövőhöz;
Félek, nem lelkesűl a nagyvilágért,
Mint a szülők sírjáért lelkesült.
Ki a családért vérét ontaná,
Barátjaért legfeljebb könnye van. —

ADAM
Iată,-idealul sufletului meu
S-a împlinit precum mi-a fost dorința.
De patrie, de-atâta-mi pare rău:
Putea trăi, socot, și-n rostul nou
Ideea, căci în pieptul omenesc
Trezește veșnic groază infinitul
Și-o stavilă își cere totdeauna!
Când se lărgește, pierde-n adâncime,
Se leagă de trecut și viitor,
Și teamă mi-e că lumea fără margini
Nu va trezi însuflețirea care
Mormintele părinților ne-o dau.
Acel ce varsă sânge pentru-ai lui,
Pentru prieteni, lacrimi dacă are.

LUCIFER
Eszményedet, mint látom, elveted,
Előbb még, mintsem testesülhetett.

LUCIFER
După cum văd, îți nărui idealul
Chiar înainte de-a-l vedea-ntrupat?

ÁDÁM
Korántse hidd, de kandivá levék:
Mi eszme az, mely a széles világot
Eggyé olvasztja, melly a lelkesűlést,
Az emberszív e szent, örök tüzét,
Mit eddig száz hitványsággal szitott,
S ábrándos harcra zsákmányolt ki csak,
Nemesb célhoz vezérelendi végre. —
De mondd, hol állunk mégis, mily hely ez?
Aztán vezess, hogy lelkem kéjelegjen
A boldogságban, mellyet annyi harcra
Jól érdemelt dijul kapott az ember.

ADAM
Nu crede! Nu! Dar sunt nedumerit:
Ce gând va fi să strângă laolaltă,
Să-nchege iar întreaga lume largă,
Din nou să nască vechea-nsuflețire,
Eternul foc al bietei noastre inimi
Stârnit din mii și sute de nimicuri,
Și-n loc de-atâtea lupte fără rost,
Să ne arate-o țintă mai curată?
Dar, spune, unde ne găsim? Ce loc?
Ș-apoi mă du, vreau inima să-mi scald
În fericirea, după-atâta harță,
Răsplată dată omului trudit.

LUCIFER
Sok más hasonló közt ez egy falanszter,
Tanyája az új eszmék emberének. —

LUCIFER
Este-un falanster între multe alte,
Cămin pe seama omenirii noi.

ÁDÁM
Jerünk tehát.

ADAM
Ei, haidem, deci!

LUCIFER
Megállj, ne oly sietve.
Előbb levetjük ezt a régi bőrt.
Ha mint Ádám s Lucifer érkezünk,
Nem hinne bennünk e tudós világ,
S megsemmisülnénk, vagy lombikba zárna.

LUCIFER
Nu! Stai! Prea te grăbești.
Schimbăm doar masca mai intâi! Ce-ar fi
Să coborâm Adam și Lucifer.
Ne-ar contesta o groază de savanți,
Ori ne-ar închide grabnic sub retorte.

ÁDÁM
Mily oktalan beszéd ez már megint.

ADAM
Din nou cu fleacuri vrei să mă momești?

LUCIFER
Már az nincs másképp a szellemvilágban.

LUCIFER
Ce vrei? Așa-i în lumea mea de duhuri.

ÁDÁM
Tégy hát, amint akarsz, de szaporán.

ADAM
Fă, deci, cum crezi, dar isprăvește grabnic!

(Lucifer mindkettőjüket átalakítja a falanszterbeliekhez hasonlóvá.)

(Lucifer îi travestește pe amândoi în tovarăși de falanster.)

LUCIFER
Im, vedd e gúnyát. El hajfürteiddel —
Készen vagyunk. —

LUCIFER
Jos pletele! Îmbracă haina asta.
Așa…

ÁDÁM
Szóljunk be e tudóshoz.

ADAM
Pe-acest savant să-l salutăm.

LUCIFER
Üdvöz légy, túdós!

LUCIFER
Maestre, bun ajuns!

TUDÓS
Meg ne háboríts
Nagy művemben, nem érek rá fecsegni.

SAVANTUL
În munca mare
Să nu mă tulburi, n-am vreme de fleacuri.

LUCIFER
Nagyon sajnálom. Mink az ezredik
Falanszterből vagyunk tudósjelöltek,
S ily messze útra nagy hired hozott.

LUCIFER
Ne pare rău, Noi suntem candidați
De maiștri în al miilea falanster,
Și faima ta ne-a pus pe drumuri…

TUDÓS
Dicséretes buzgóság, mondhatom.
De hisz müvem most félben is maradhat,
Csak a meleg ne fogyjon lombikomban,
S akaratomnak enged az anyag. —

SAVANTUL
Da,
Vi-e străduința vrednică de laudă.
O clipă pot să-mi întrerup lucrarea;
Dacă nu-mi scade în cazan căldura,
Materia îmi va-mplini voința.

LUCIFER
Ah, nem csalódtam, megmaradt tehát
Még benned is, ki a természetet,
Embert leszűrted, mint végső salak,
A nagy hiúság. —

LUCIFER
Vezi, nu mă-nșel. Și-n tine, scrutătorul
Ce-a ispitit și omul și natura,
Trăiește încă drojdia străveche
A vanității.

TUDÓS
Most mulathatunk már. —
De mely szakmába tartoztok sajátlag?

SAVANTUL
Să petrecem deci…
Dar care ram de studiu v-ați ales?

ÁDÁM
Mi a tudvágyat szakhoz nem kötők,
Átpillantását vágyjuk az egésznek. —

ADAM
Nu ne-ngrădirăm setea în vreo tagmă —
Vrem o privire peste tot.

TUDÓS
Ez helytelen. Kicsinyben rejlik a nagy,
Olyan sok a tárgy, s létünk oly rövid.

SAVANTUL
Aici
Greșiți, căci rostul celor mari s-ascunde
În cele mici. Și sunt atâtea lucruri,
Iar traiul nostru știți cât e de scurt!

ÁDÁM
Igaz. — Tudom jól, hogy kell ollyan is,
Ki homokot hord, vagy követ farag:
Nélkűle nem emelkedik terem.
De ez csak a homályban tévelyeg,
S fogalma sincs arról, miben segít. —
Csak az építész látja az egészet,
S bár megfaragni nem tud egy követ,
A művet ő teremti, mint egy isten. —
Ily épitész nagy a tudásban is.

ADAM
Adevărat! Se cer și muncitori
Ce duc nisip și sapă bolovani,
Și fără ei nu se ridică zidul.
Dar ei se zbat rătăcitori în ceață
Și n-au habar la ce dau ajutor.
Întregu-l vede arhitectul singur;
Neiscusit o piatră să cioplească,
Creează totul ca un Dumnezeu.
E meșterul, deci, mare și-n știință.

LUCIFER
S azért jövénk tehozzád, óh, nagy ember.

LUCIFER
Bărbat ilustru, vezi de ce venirăm!

TUDÓS
Azt jól tevétek, méltányolni tudlak.
A tudománynak gazdag ágai
Egy organizmus sok külön vonása,
Együtt igéző csak.

SAVANTUL
Bine-ați făcut, de-aceea vă cinstesc.
Ale științii-mbelșugate ramuri,
Înfățișând același organism,
Ne farmecă mai mult împreunate.

LUCIFER
Szép hölgy gyanánt.

LUCIFER
Ca farmecul unei femei frumoase.

TUDÓS
De mindamellett a vegytan csupán —

SAVANTUL
Cu toate-aceste, singură chimia…

LUCIFER
Az a közép, hol élete lakik. —

LUCIFER
E simbolul de viață dătător.

TUDÓS
Találtad.

SAVANTUL
Adevărat!

LUCIFER
Ezt mondá a matézisről
Előttem már egy matematikus.

LUCIFER
Vorbind de matematici,
Alt învățat mi-a spus același lucru.

TUDÓS
Hiúságból mindenki önmagát
Tekinti látkörében a középnek. —

SAVANTUL
Din slăbiciune-oricine se socoate,
Cu mintea lui, un centru-n univers.

LUCIFER
Te jól választád kedvenc tárgyadul
A kémiát.

LUCIFER
Ce bine e că ți-ai ales chimia…

TUDÓS
Abban nyugodt vagyok. —
De hát nézzük meg a muzeumot.
Páratlan az egész mai világon,
Az ősvilág kihalt állatjai
Valódi példányokban állnak itt,
Mind jól kitömve. — Ezrenként lakoztak
Apáink közt, míg barbárok valának,
Megosztva vélök a világ uralmát. —
Maradt felőlök sok csudás mese,
Például erről, hogy gőzmozdonyul volt.

SAVANTUL
Sunt pe deplin încredințat, dar haideți
Să cercetăm muzeul… Pe pământ
Nu-i mai găsiți pereche. Dobitoace
Din depărtarea vremurilor moarte,
În exemplare bine preparate,
Se văd aici. Printre părinții noștri,
În vremea lor de barbari, erau mii,
Și împărțeau cu ei domnia lumii.
Pe urma lor trăiesc povești ciudate, —
Vezi, ăsta-a fost locomobil, se zice.

ÁDÁM
Ez ló, de korcsult fajta, mondhatom,
Más állat volt ám hajdan Al-borak.

ADAM
E calul, biet, din neam corcit, sărmanul.
Altul era pe vremuri Al-Borak.

TUDÓS
Erről meg azt regélik, hogy barátul
Tartá az ember, ingyen, munka nélkül,
S fel bírta fogni, hű elismeréssel
Lesvén, az ember gondolatjait.
Mi több, mondják, hogy elsajátitá
Bűnét is, a tulajdonnak fogalmát,
S mint őr, od’adta érte életét. —
Ezt úgy beszélem csak, mint írva van,
Nem mintha hinném mind feltétlenül.
Sok őrültség volt a múltban, sok ábránd,
Melyből ránk szintén e mese maradt.

SAVANTUL
De-acesta spun că,-n prietenie, omul
Îl găzduia fără folos sau plată,
Și el ghicea, privind cu mulțumire,
Ce gând poartă stăpânul… Ba se zice
Că chiar păcatul lui și-a însușit,
Proprietatea-l ispitea, ce credeți?
Cu viața lui, se spune, c-o păzea.
E scrisă-n cărți povestea asta-ntreagă;
V-o dau și eu, dar fără crezământ.
Căci din trecut sunt nebuníi o spuză
Ce ne-au rămas, ca basme moștenire.

ÁDÁM
Ez a kutya. — Mind áll, mit róla mondasz. —

ADAM
E câinele, și drept e tot ce-ai spus.

LUCIFER
Vigyázz, Ádám, elárulod magad. —

LUCIFER
Ia seama,-Adame! Ai să te descoperi.

TUDÓS
Ez a szegénynek rabszolgája volt.

SAVANTUL
Acesta-i sclavul omului sărac.

ÁDÁM
Mint a szegény meg ökre gazdagoknak.

ADAM
Cum bou-i sclav de-a pururi la bogat.

TUDÓS
Ez a puszták királya.

SAVANTUL
Iat’ regele deșertului…

ÁDÁM
Az oroszlány —
Im, itt a tigris, itt a fürge őz,
Mi állat él tehát még a világon?

ADAM
E leul,
Și tigrul, iată sprintena gazelă…
Ce dobitoace-au mai rămas pe lume?

TUDÓS
Minő kérdés, hát nálatok nem így van?
Él, ami hasznos, és mit ekkorig
A tudomány pótolni nem tudott:
A disznó és a birka, de korántse
Olyan hiányosan már, mint minőnek
A kontár természet megalkotá:
Az élő zsír, ez hús- s gyapjútömeg,
Mely, mint a lombik, céljainkra szolgál.
De úgy látom, hogy ezt mind ösmered,
Lássunk tehát mást. Ím, ásványaink.
Nézzétek, millyen roppant széndarab:
Egész hegyek valának illy anyagból,
Az emberek már készen szedheték
Mit most a légből szűr a tudomány
Nagy fáradsággal. Ezt az ércet itt
Vasnak nevezték, s míg el nem fogyott,
Az alumínért nem kellett kutatni. —
Ez a darabka az arany, nagyon
Nevezetes s nagyon haszontalan.
Mert még midőn az ember, vakhitében,
Imádott felsőbb lényeket magánál,
Felűlállókat még a sorson is:
Ilyennek hitte az aranyat is,
Oltárain jólétet és jogot,
Mindent, mi szent volt, áldozott, hogy egy
Büvös darabját bírja megszerezni,
Melyért cserébe mindent kaphatott —
Csodálatos tény, még kenyeret is.

SAVANTUL
Ciudat vorbești. La voi nu e tot astfel?
Trăiește ce-i util și tot ce încă
Știința n-a putut înlocui.
Trăiește oaia, porcul, dar nu crede
Că-n forma lor vulgară, de demult,
Cum le-a creat cu greșul ei natura:
Unsoare vie-i unul, celălalt
De lână și de carne-o masă. Ne slujesc,
Ca și cazanu,-n scopurile noastre.
Dar, precum văd, tu toate le cunoști.
Să trecem, deci. Aici sunt minerale:
Vedeți, enorm, un bulgăr de cărbune.
Vai, munți întregi erau odinioară
Și oamenii își adunau de-a gata
Ce din văzduh cu-atât amar de trudă
Topește azi știința. Ăst metal
Se cheamă fier și, pân-a nu se pierde,
De aluminiu nu era nevoie.
Iat-o fărâmă: aurul. Grozav
De însemnat și fără de folos.
Căci pe când încă omu,-ntunecat,
Credea-n ființe puse peste fire,
Cu tainic rost mai tari decât ursita,
Credea și-n aur. Pe altarul lui
Jertfea și drept, jertfea și bunăstare,
Și tot ce-i sfânt, ca-n schimb să puie mâna
Pe-o fărmitură fermecată, căci
Pe preț de aur tot putea avea;
Minune, chiar și pâine…

ÁDÁM
Mást, mást mutass, ezt is mind ösmerem.

ADAM
Mai arată
Și altele, căci toate le cunosc.

TUDÓS
Valóban nagy tudós vagy, idegen.
Lássuk tehát az ős növényzetet.
Im, itt van az utolsó rózsa, mely
Nyílt a világon. Hasztalan virág,
Más százezer testvérrel foglalá el
A legbujább tért a lengő kalásztól;
Nagy gyermekek kedves játékszere.
Sajátságos jelenség az valóban,
Mint kaptak egykor ily játékokon,
Virágot terme még a szellem is:
A költészet s hit ábrándképeit,
S csalóka álmok karján ringatózva
Eltékozolta a legjobb erőt,
Hogy életcélja parlagon maradt.
Itt őrizünk még ritkaság gyanánt
Két ily müvet. Az első költemény;
Iróját akkor, még midőn bünös
Önhittel az egyén érvényt kivánt,
Homérnak hívták. Ábrándos világot
Rajzol le abban, Hádésznek nevezvén.
Rég megcáfoltuk már minden sorát.
A másik Tacitus Agricolája,
Nevetséges s mégis sajnálatos
Fogalmak képe a barbár világból.

SAVANTUL
În adevăr, ești învățat, străine!
Să cercetăm deci flora de pe vremuri.
Aicea, vezi, păstrăm noi trandafirul
Ce s-a deschis în urmă pe pământ.
La drept vorbind e-o floare fără rost.
Cu alte mii și sute de surate
Fura pământul spicelor de grâu,
Pentru copiii mari, o jucărie.
Un semn ciudat al vremilor apuse,
Cum lumea-atunci de glume se ținea,
Căci flori creșteau și-n suflete atunci…
Fugare chipuri, prinse-n poezie,
Se legănau în visuri mincinoase.
Își irosea zadarnic forța omul,
Lăsându-și ținta vieții-nțelenită!
Iată, păstrăm ca raritate două
Astfel de lucruri: Prima poezie.
Pe scriitor, în zilele de-atunci,
Când, năzuind cu-ncredere nebună,
Cerea cuvânt și omul singuratic,
Se spune că-l chema Omer. O lume-ntreagă
A-nfiripat, din arătări nătângi,
Zicându-i Hades. Fiecare rând
L-arn desmințit de mult. Aici avem
Agricola de Tacit, o icoană
De râs și totuși vrednică de milă,
Din perioada epocii barbare.

ÁDÁM
Hát fennmaradt még e nehány levél
A nagy napokból, mint végrendelet,
S nem bírja mégis lángra gyújtani
A korcs utódot, tettre ingerelvén,
Mely mesterkélt világtokat ledönti?

ADAM
Tot mai există-aceste foi răzlețe?
Un testament din zile mari. Și nu pot
Să-nvâlvoreze-o flacără târzie
Și dor de fapte-n piept de epigoni,
Să prăbușească meșteșugul vostru?

TUDÓS
Helyes megjegyzés, átláttuk mi ezt,
A méreg, mellyet rejt, nagyon veszélyes,
Azért nem is szabad olvasni másnak,
Csak aki hatvan évet meghaladt,
S a tudománynak szentelé magát.

SAVANTUL
Prea bine vezi! Am înteles și noi
Primejdia veninului ce-ascund.
De-aceea nu le-ngăduim citirea
Decât la oameni consacrați, stiinței,
Trecuți de anii șasezeci.

ÁDÁM
De hát a dajka tündér daljai,
Ezek nem oltnak-é a gyönge szívbe
Sejtelmeket?

ADAM
Dar doica,
Cu minunate cântece de leagăn,
Nu mai sădește-n inima plăpândă
Visări?

TUDÓS
Igen bizon, s azért
Dajkáink a magasb egyenletekről,
A mértanról beszélnek gyermekinknek. —

SAVANTUL
A, da. Dar doicile, la noi,
Le spun ecuații pruncilor de sân,
Ori pun probleme de geometrie.

ÁDÁM (félre)
Ah, gyilkosok, nem féltek-é egész
S legszebb korától a szűt megrabolni!

ADAM (Aparte.)
Călăilor! Și nu vă este groază
Cea mai frumoasă vârstă s-o furați,
Sărmane inimi?

TUDÓS
Menjünk tovább. — Im, itt e műszerek,
Műtárgyak mily csodás alakzatúak,
Ez álgyu; rajta rejtélyes fölírás:
Ultima ratio regum. — Hogyan
Használtatott, ki tudja? — Im, e kard,
Kizárólag csak embergyilkoló szer —
És nem volt bűnös, aki ezzel ölt.
E kép szabad kézzel készült egészen,
Fél emberéltet vett talán igénybe,
És tárgya, nézd, csak hóbortos mese.
Ma a nap végzi e munkát helyettünk,
S mig az csalárdul ídealizált,
Ez mély hüséggel szolgál céljainknak.

SAVANTUL
Mergem mai departe.
Ce curioase instrumente-aici,
Cu forma lor artistică. Acesta
Se cheamă: tun. Inscripția-i ciudată:
Ultima ratio regum. În ce chip
Se folosea, azi nu mai știm. Iat’ spada,
Unealtă numai pentru moarte. Cine
Lovea cu ea, n-avea nici o pedeapsă.
Acest tablou, de mână e lucrat,
Poate-a-nghițit o viață jumătate,
Și, spune, vezi, un basm fără-nțeles.
Azi săvârșește soarele-acest lucru
Și munca lui nu minte, cu credință
Slujește-o țintă bine hotărâtă.

ÁDÁM
(félre) De a müvészet, a szellem maradt el —

ADAM (Aparte.)
Dar arta unde-i? Sufletul s-a dus…

TUDÓS
E százszerű tárgy, millyen cifra mind,
Mi gyermekes. A serlegen virág,
A széktámlán ábrándos arabeszk,
Emberkezek pazarlott műve mind.
S üdítőbb-é a víz azon pohárból,
Kényelmesb-é e széken az ülés?
Most gépeink teszik mindezt helyettünk,
Legcélszerűbb, legegyszerűbb alakban,
És a tökélyről az kezeskedik,
Hogy a munkás, ki ma csavart csinál,
Végső napjáig amellett marad.

SAVANTUL
Sunt tot obiecte vechi și fără noimă,
Copilăroase. Floare vezi pe ceașcă,
Pe scaune, iată, câte-un arabesc:
Risipa mare-a trudei omenești.
La fel e apa-n orișice pahar
Și orice jilț la fel îți dă odihnă.
Mașinile le-nfăptuiesc aceste
În cea mai simplă și firească formă.
Iar rostul lor croit înțelepțește
Tu l-ai pătruns, când știi că lucrătorul
Ce pregătește astăzi un șurub,
Viața-ntreagă-aceeași muncă face.

ÁDÁM
Azért nincs élet, nincs egyéniség,
Mely mesterén túl járna, semmi műben. —
Hol leljen tért erő és gondolat,
Bebizonyítni égi származását?
Ha küzdni vágyik és körültekint
Ezen szabályos, e rendes világban,
Még a veszély gyönyörét sem leli,
Nem lel csak egy vérengező vadat se.
Csalódtam hát a tudományban is:
Unalmas gyermekiskolát lelek
A boldogság helyén, mit tőle vártam.

ADAM
De-aceea nu-i viață creatoare
Maestrul să-si întreacă-n iscusință!
Cum ar putea cereasca zămislire
Să și-o-nfiripe-n drumul ei ideea?
Când, vrând să lupte, își îndreaptă ochii
În lumea asta goală-orânduită:
Nici farmecul primejdiei nu-l simte
Și nici o fiară nu-i pândește calea.
M-a amăgit, deci, și știința… Simt
Că-o urâcioasă școală de copii
Mi-a hărăzit în locul fericirii…

TUDÓS
Nincs-é behozva a testvériség?
Hol szenved ember anyagi hiányt?
Valóban, illy eszmék megérdemelnék
A megfenyítést.

SAVANTUL
Nu-i oare azi frățietate? Duce
Vreo lipsă omu-n năzuința lui?
În adevăr, s-ar cuveni pedeapsă
Acestor vorbe…

ÁDÁM
Mondd, mi hát az eszme,
Mely egy ily népbe egységet lehel,
Mely, mint közös cél, lelkesítni tud?

ADAM
Spune-mi, dar, ideea
Ce strânge-acest popor într-un mănunchi
Și-nsuflețește, dând aceeași țintă.

TUDÓS
Ez eszme nálunk a megélhetés.
Midőn az ember földén megjelent,
Jól béruházott éléskamra volt az:
Csak a kezét kellett kinyújtani,
Hogy készen szedje mindazt, ami kell.
Költött tehát meggondolatlanul,
Mint a sajtféreg, s édes mámorában
Ráért regényes hipotézisekben
Keresni ingert és költészetet.
De már nekünk, a legvégső falatnál,
Fukarkodnunk kell, általlátva rég,
Hogy elfogy a sajt, és éhen veszünk.
Négy ezredév után a nap kihűl,
Növényeket nem szül többé a föld;
Ez a négy ezredév hát a mienk,
Hogy a napot pótolni megtanuljuk.
Elég idő tudásunknak, hiszem.
Fűtőszerűl a víz ajánlkozik,
Ez oxidált legtűztartóbb anyag.
Az organizmus titkai közel-
Állnak ma is már a fölleplezéshez. —
Éppen jó, hogy beszédünk erre vitt,
Majdnem feledtem volna lombikom,
Mert én is épp e tárgyban dolgozom.

SAVANTUL
Ideea e putința de-a trăi.
Când omu-ntâi în lume s-a ivit
Pământul tot era cămară plină.
Era destul ca mâna să-și întindă
Și orice poftă-și împlinea de-a gata.
El cheltuia deci fără socoteală;
Ca viermele în caș, prins de beție,
Din fantezii și mii de ipoteze
Își făurea îndemn și poezie.
Noi, azi, ajunși la ultima bucată,
Vom fi zgârciți, căci cașul e pe gata
Și prea ușor ne prăpădim de foame.
Vezi, soarele, în patru mii de ani
E-un glob răcit și nici un fir de iarbă
Nu va rodi pământu-ntreg atunci.
Patru milenii, deci, atâta timp
Avem putința să-l înlocuim.
E, cred, de-ajuns pentru știința noastră.
Doar apa e mijloc calorifer:
Din multele materii oxidate
Păstrează focul cel mai priincios.
Misterele din organismul nostru
Nu peste mult vor fi descoperite.
Chiar bine e că-aici ne-aduse vorba,
Căci cât pe-aci era să-mi uit retorta —
În acest sens e străduința mea.

LUCIFER
Nagyon vénűl az ember, hogyha már
Lombikhoz tér, midőn organizál. —
De hogyha sikerülne is müved,
Mi szörny lesz az, mi szótlan gondolat,
Szerelmi érzés, melynek tárgya nincs,
Lény, mellyet a természet eltagad,
Melyhez nincs ellentét, nincsen rokon,
Ha nem korlátozandja az egyén.
S honnan veendi ennek jellegét,
Elzárva külhatástól, szenvedéstől,
Egy szűk üvegben kelve öntudatra?

LUCIFER
Îmbătrânește omul, dacă astăzi
În alambic vrea să-și închidă gândul
Și forța lui de organizator.
Chiar de ți-ai duce planul la izbândă,
Trezești un monstru, o idee mută,
O dragoste legată de-un cadavru;
Ființă dezmințită de natură,
Fără potrivnic, fără de-nrudire,
Când n-are cârmă-n fiecare ins.
Și rostul ei de unde-și împrumută,
Închisă de suflarea din afară,
Cu traiul ei ferit de suferință,
Născându-se sub sticla ta îngustă?

TUDÓS
Nézd, nézd, hogyan forr, nézd, miként ragyog,
Itt-ott tünékeny alakok mozognak,
Ezen meleg, e jól elzárt üvegben,
A vegyrokonság és ellenhatás
Mind összevág, és kényszerülve lesz
Engedni az anyag kivánatomnak.

SAVANTUL
A, uită-te cum fierbe, cum lucește
Și forme noi cum tremură răzlețe,
Sub sticla caldă, fără greș închisă.
E potrivită azi și reacțiunea
Și înrudirea chimică. Mă-ascultă
Materia în voia mea supusă.

LUCIFER
Bámullak, túdós! még csak azt nem értem,
Tudnád-e tenni, hogy, mi most rokon,
Ne vonja egymást, és ne lökje el
Az ellentét.

LUCIFER
Maestre, eu te-admir, dar nu-nțeleg.
Poți face tu materii înrudite
Să nu s-atragă, iar cele opuse
Să le silești să nu se mai respingă?

TUDÓS
Minő badar beszéd;
Örök törvénye ez az anyagoknak.

SAVANTUL
Ce fleacuri spui! Între materii doar
E veșnică această lege.

LUCIFER
Ah, értem, mondd csak el, min alapul?

LUCIFER
Bine,
Dar spune-mi drept, pe ce se-ntemeiază?

TUDÓS
Min alapul? törvény, mert úgy vagyon,
Mutatja nékünk a tapasztalás.

SAVANTUL
E legea-așa, fiindcă este lege.
Experiența ne arată astfel!

LUCIFER
A természet fűtője vagy tehát csak,
A többit ő magában végezi. —

LUCIFER
Tu, precum văd, aprinzi sub oală focul —
Natura face toate celelalte.

TUDÓS
De én szabom korlátit az üveggel,
S kivonszolom a rejtélyes homályból.

SAVANTUL
Dar eu cu sticla-i limitez hotarul
Și-o smulg când vreau din umbra tăinuită.

LUCIFER
Nem látok eddig még életjelet.

LUCIFER
Dar până-acum nu văd un semn de viață.

TUDÓS
El nem maradhat. Én, ki úgy kilestem
Az organizmus minden titkait,
Ki százszor boncolám az életet —

SAVANTUL
Îl vei vedea. Eu, care-am ispitit
Tot organismul, tainele lui toate,
Și-am disecat de mii de ori viața…

ÁDÁM
Hullát fogál fel csak mindannyiszor.
A tudomány sántán követi csak
A meglevő ifjú tapasztalást,
S miként bérenc költője a királynak,
Kész kommentálni a nagy tetteket,
De megjósolni hívatása nincs. —

ADAM
De-a pururea ai pescuit un stârv.
Căci, vezi, știința șchiopătează-n urma
Experienței proaspăt câștigate,
Asemeni trubadurului de curte
Ce vitejia regelui o cântă,
Dar n-are dar s-o poată profeți.

TUDÓS
Mit gúnyolódtok, nem látjátok-é,
Egy szikra kell csak, és életre jő? —

SAVANTUL
Vă bateți joc? Cum nu-nțelegeți voi
Că o scânteie-mi poate da viața?

ÁDÁM
De azt a szikrát, azt honnan veszed?

ADAM
Dar, spune-mi tu, de unde iei scânteia?

TUDÓS
Csak egy lépés az, ami hátra van.

SAVANTUL
Un pas mai am. Atâta mi-a rămas.

ÁDÁM
De ezt az egy lépést ki nem tevé:
Az nem tett semmit, nem tud semmit is.
A többi mind künn volt az udvaron,
A legszentebbe épp ez egy vezetne. —
Óh, lesz-e, aki egykor megteszi? —

ADAM
Dar cel ce pasu-acesta n-a făcut,
N-a isprăvit nimic, nimic nu știe.
Toți ceilalți pași s-au depănat în curte
Și unul singur duce la altar.
Va fi vreun om să facă acest pas?

(Ezalatt a lombik felett lebegő füst sűrűdni kezd s dörög.)

(În acest timp, fumul ce plutește deasupra retortei se îngrămădește și tună.)

A FÖLD SZELLEMÉNEK SZAVA (a füstből)
Nem lesz soha. — Ez a lombik nekem
Nagyon szűk és nagyon tág. — Hisz te ismersz,
Ádám, ugy—é? — most még nem is gyanítnak.

GLASUL SPIRITULUI PĂMÂNTULUI (Din fum.)
Nu! Nu va fi! Căci alambicul vostru
Mi-e prea îngust și mi-e prea larg. Doar tu
Mă știi, Adame, alții nu mă știu.

ÁDÁM
Hallottad-é a szellem-szózatot,
Óh, nézd, óh, nézd, te gőgös, gyönge ember,
Hogy bírnál azzal, aki ott lebeg. —

ADAM
Ai auzit un glas de duh? Privește,
Privește, om neputincios și mândru:
Cum te măsori cu cel ce sus plutește?

TUDÓS
Őrült roham. Ah, aggódom miattad.

SAVANTUL
Ai nebunit. Știi că mă pui pe gânduri?

(A lombik elpattan, a szellem eltűnik.)

(Alambicul crapă, spiritul dispare.)

A lombik eltört, újra kezdhetem
A nagy müvet. Midőn már int a cél,
Kisded göröngy, a dőre vakeset,
Elejt.

S-a spart retorta. Opera mea mare
Pot s-o încep din nou acum. În clipa
Când prevedeam chiar ținta împlinită,
Un fir de păr, o întâmplare oarbă,
Cu taina ei din nou mă-oprește-n drum.