LUCIFER
Ursită se chema odinioară
Și nu era mai rușinos să cazi
De pumnul ei, ca de-ntâmplarea oarbă.
Ce-nseamnă asta?
(Se aude un clopoțel.)

LUCIFER
Végzetnek hívták hajdanán.
S kevésbé szégyenítő volt hatalma
Alatt megtörni, mint engedni most
A dőre vakesetnek. —
(Csengetnek.)
Mit jelent ez?

SAVANTUL
Munca s-a sfârșit.
E ceasul de plimbare. De prin fabrici
Și de la câmp se-ntorc. Sunt pedepsiți
Cei ce-au greșit și tot acum se-mpart
Neveste și copii. Putem să mergem,
Căci am de lucru.

TUDÓS
A munka megszűnt, jő a sétaóra,
Itt jőnek a gyárakból, a mezőről,
Most kap fenyítést, aki vétkezett,
Most osztatnak be a nők s gyermekek.
Jerünk oda, dolgom lesz nékem is.

(În rânduri lungi, vin bărbați, în altele femei, câteva cu copii, între ele și Eva. Cu toții fac cerc în mijlocul curții; un moșneag pășește în fața lor. Adam, Lucifer și savantul vin în față, lângă, muzeu.)

(Hosszú sorban férfiak jőnek, másban nők, néhányan közülük gyermekkel, köztük Éva is. Az udvaron mindnyájan kört képeznek, egy aggastyán eléjök lép. Ádám, Lucifer s a tudós az előtérben állnak a múzeum mellett.)

MOȘNEAGUL
Numărul treizeci!

AZ AGGASTYÁN
Harmincadik szám!

LUTHER (Ieșind din rând.)
Aici!

LUTHER (a sorból kilépve)
Itt vagyok.

MOȘNEAGUL
Din nou cu foc fără măsură
Ai încălzit cazanul. Cum văd eu,
Pe tine patima nebună te îndrumă
S-arunci întreg falansteru-n primejdii.

AZ AGGASTYÁN
Te ismét
Mértéktelen fűtötted a kazánt.
Valóban úgy látszik, hogy szenvedélyed
Veszélybe hozni az egész falansztert.

LUTHER
Cine-ar putea ispita să-și înfrâne,
Sălbateca materie când urlă
Și-n limbi de foc asupră-i se revarsă?
Când crește-n drum și vrea să te strivească,
Tu stai senin și-o întărești în clocot
Știind că poți avântul să-i supui.
Vai, nu cunoști a focului ispită,
Tu, care doar sub oală l-ai văzut.

LUTHER
S ki állna ellent a csábnak, midőn
Szikrázva, bőgve a vadult elem,
A láng ezer nyelvével vesz körül,
Elérni kíván, hogy megsemmisítsen:
S ott állni bátran, szítani tovább,
Jól tudva, hogy hatalmunkban vagyon. —
Nem ismered te a tűznek varázsát,
Ki csak fazék alatt isméred azt.

MOȘNEAGUL
Ești prea-ndrăzneț. Azi să-l lipsiți de prânz.

AZ AGGASTYÁN
Hiú beszéd, ezért ma nem ebédelsz.

LUTHER (Pleacă.)
Dar mâine iar îl întăresc din nou.

LUTHER (visszalépve)
De holnap újra szítom a tüzet.

ADAM
Ce văd? De mult cunosc pe-acest bărbat.
Îl cheamă Luther.

ÁDÁM
Mit látok? ezt a férfit ismerem.
Ez volt Luther.

MOȘNEAGUL
Două sute nouă!

AZ AGGASTYÁN
Kétszázkilencedik!

CASSIUS (Ieșind din rând.)
Prezent!

CASSIUS (kilépve)
Itt.

MOȘNEAGUL
Îți spun acum a treia oară:
Tu din senin cați pricini și bătaie.

AZ AGGASTYÁN
Tégedet harmadszor intelek már,
Hogy ok nélkül keressz verekedést.

CASSIUS (Retrăgându-se.)
Cum din senin? Fiindcă nu mă plâng?
E laș acel ce cere ajutor
Când are brațe! Ori mi-a fost dușmanul
Mai slab? De ce nu s-a împotrivit?

CASSIUS (visszalépve)
Ok nélkül, merthogy nem panaszkodom? —
Pulya, ki más segítséget keres,
Míg karja ép. Vagy gyöngébb volt-e tán
Ellenfelem, mért nem védé magát? —

SAVANTUL
Tăcere! Forma craniului tău
Nu-ndreptățește-ndemnurile rele,
Căci fără greș și nobilă se pare.
Dar n-ai astâmpăr! Sângele tău fierbe.
Să-l vindecăm pân’ se-mblânzește.

AZ AGGASTYÁN
Ne feleselj. — Nem menti koponyád
Alakzata sem e rossz hajlamot,
Mert az nemes, mert az hiánytalan.
De véred oly forrongó és szilaj!
Gyógyítni fognak, amíg megszelídülsz.

ADAM
Cassius!
Nu-l mai cunoști pe cel ce la Filippi
Ți-a fost tovarăș… Pân-acolo deci
Poate cădea orânduiala stearpă,
Încât un piept așa măreț să-i pară
O stavilă, să nu-l mai prețuiască?

ÁDÁM
Ah, Cassius! ha ismernél, ki véled
Philippinél csatáztam. — Hát odáig
Bir-é a rossz rend, a teória
Tévedni, hogy egy ily nemes kebel
Csak gátjaul van, s fel sem ismeri.

MOȘNEAGUL
E patru sute-acum la rând.

AZ AGGASTYÁN
Négyszázadik szám.

PLATO
Aud!

PLÁTÓ (kilépve)
Hallom.

MOȘNEAGUL
Tu iar din nou te-ai cufundat în visuri
Și vitele ce le-ai avut în pază
S-au răzlețit. Ca să fii treaz de-acum,
Ai să-ngenunchi pe boabe de porumb.

AZ AGGASTYÁN
Már megint
Úgy elmerültél álomképeidben,
Hogy a rádbízott marha kárba ment.
Hogy ébren légy, borsón fogsz térdepelni.

PLATO (Pășind încet.)
Să n-aveți grijă, voi visa frumos…

PLÁTÓ (visszalépve)
Még a borsón is szépet álmodom.

ADAM
A, Plato… Tu doreai societatea…
Și, drept răsplată, iată ce-ai ajuns.

ÁDÁM
Ah, mily szerep jutott, Plátó, neked
A társaságban, melly után epedtél! —

MOȘNEAGUL
Să vie șaptezeci și doi.

AZ AGGASTYÁN
A hetvenkettedik szám!

MICHELANGELO (Iese din rând.)
Aici sunt.

MICHELANGELO (kilépve)
Íme, itt. —

MOȘNEAGUL
Dezordonat ți-ai părăsit și astăzi
Atelierul…

AZ AGGASTYÁN
Rendetlenül hagyád el műhelyed.

MICHELANGELO
Da, căci fac într-una
Numai picioare noi de scaun. Și-astea,
Cu forma lor netrebnică… De când
V-am tot rugat: lăsați-mă să schimb,
O urmă de podoabă să sculptez…
Nu mi-ați dat voie… V-am cerut atunci
Să-mi dați speteze să cioplesc… Zadarnic.
Eram aproape-n prada nebuniei
Când am fugit de chin… De meserie…

MICHELANGELO
Igen, mert mindig széklábat csináltam,
És azt is a leghitványabb alakra.
Soká könyörgtem, hagyják módosítnom,
Engedjék, hogy véssek rá holmi díszt,
Nem engedék. Kivántam változásul
A szék támláját, mindent hasztalan.
Megőrüléshez voltam már közel,
S otthagytam a kínt, ott a műhelyet.

(Visszalép.)

MOȘNEAGUL
Pentru stricarea ordinei, vei sta
Închis în casă-n ziua asta caldă.

AZ AGGASTYÁN
E rendbontásért a szobába mégy,
S nem élvezed e szép meleg napot.

ADAM
Michelangelo, Dumnezeu din tine
Ce iad simte când nu poate crea…
Câți cunoscuți zăresc în orice parte,
Suflete mari și forțe ancestrale…
Un dúșman vechi, iat-un martir aici —
Îngust i-a fost acestuia pământul…
Azi sunt pitici și seamănă cu toții…
Cum i-a chircit cu măiestrie statul.
A, Lucifer, să mergem… Inima
Priveliștea n-o rabdă mai departe.

ÁDÁM
Michelangelo, mily pokol lehet
Szűd istenének, hogy nem bír teremtni. —
Óh, mennyi ismerős mindenfelé,
És mennyi szellem, mennyi őserő.
Ez vélem harcolt — az mártírhalált halt,
Ez szűknek érzé a világtekét,
S mi egyformára, mily törpére szűrte
Az állam. Óh, Lucifer, jőj, jerünk;
Nem bírja lelkem e látványt tovább. —

MOȘNEAGUL
Sunt doi copii ce-au împlinit azi vremea
În care-aveau de mama lor nevoie.
I-așteaptă azi obștescul pedagogiu.
Aduceți-i!

AZ AGGASTYÁN
Ma két gyerek tölté be az időt,
Melyben szükséges volt az anyagond,
Most a közös növelde várja őket,
Elő, elő!

(Din rând iese Eva și încă o femeie, cu copiii lor.)

(Éva és még egy nő gyermekeikkel kilépnek.)

ADAM
Ce chip strălucitor!
Își are deci și lumea asta rece
Seninul ei?

ÁDÁM
Mi ragyogó jelenség!
Megvan hát e rideg világnak is
Költészete!

LUCIFER
Nu mai plecăm, Adame?

LUCIFER
Nos, Ádám, nem megyünk?

ADAM
Nu, dimpotrivă, — acuma mai rămânem.

ÁDÁM
Sőt inkább itt fogunk csak megnyugodni.

MOȘNEAGUL
Savantule! Le cercetează craniul
Copiilor!

AZ AGGASTYÁN
Tudós! vizsgáld fejalkotásukat
E gyermekeknek.

(Savantul vizitează copiii.)

(A tudós észleli a gyermekeket.)

EVA
Vai, ce mă-așteaptă oare?

ÉVA
Óh, mi vár reám.

ADAM
Această voce…

ÁDÁM
E hang!

LUCIFER
E de rând femeia.
Te mișcă ea pe tine, ce-ai gustat
Din buzele Semiramidei?

LUCIFER
De mit kapsz e közsorsu nőn,
Ki Szemirámisz csókját ízleléd?

ADAM
Da,
Dar, vezi, atunci pe dânsa n-o știam.

ÁDÁM
Még akkor ezt nem ismerém.

LUCIFER
E basmul vechi ce-l spun îndrăgostiții.
Cu mintea lui socoate fiecare
C-a născocit el patima pe lume,
Că mai-nainte nimeni n-a iubit…
De mii de ani cunosc povestea asta.

LUCIFER
Ah, úgy!
Ez régi dalja a szerelmeseknek:
Azt tartja mind, hogy ő fedezte fel
A szenvedélyt, előtte senki még
Szeretni nem bírt, és ez így megyen
Nehány évezred óta szüntelen.

SAVANTUL
Acest copil e bun de medic, celălalt
Va fi cioban.

TUDÓS
E gyermeket orvosnak kell tanítni
Ebből pásztor lesz.

MOȘNEAGUL
Haid’, duceți-i de-aici.

AZ AGGASTYÁN
El tehát velök.

(Pe copii vor să-i ducă. Eva se opune.)

(A gyermekeket el akarják vinni. Éva ellentáll.)

EVA
Să nu-l atingi! Copilul e al meu.
Cine mi-l smulge sânului de mamă?

ÉVA
Hozzá ne nyúlj! e gyermek az enyém:
Ki tépi őt el az anyakebelről! —

MOȘNEAGUL
Ce zăboviți? Luați-l!

AZ AGGASTYÁN
Vegyétek el, mit késtek még vele.

EVA
Drag copil,
Inima mea cu sânge te-a hrănit.
Unde-i puterea-n stare să strivească
Această veche legătură sfântă?
Cum să te las și să te pierd pe veci,
Între cei mulți, iar ochii mei zadarnic
Cercetători, de-a pururi să te caute
În sute de străini de-același port.

ÉVA
Óh, gyermekem! hisz én tápláltalak
Szivem vérével. — Hol van az erő,
Mely e szent kapcsot elszakítni bírja?
Lemondjak-é hát rólad mindörökre,
Hogy elvessz a tömegben, és szemem
Fürkésző gonddal hasztalan keressen
A száz egyenlő ídegen között?

ADAM
Stați, oameni buni! De-aveți voi ceva sfânt,
Lăsați copilul mamei lui…

ÁDÁM
Ah, emberek, ha van előttetek szent,
Hagyjátok ez anyának gyermekét.

EVA
Așa e!
Noroc să-ți deie Dumnezeu, străine!

ÉVA
Ugy-é, ugy-é, te áldott ídegen.

MOȘNEAGUL
Încerci un joc primejdios, străine!
Dacă lăsăm din nou prejudecata
Familiei să-nvie, într-o clipă
Se năruie tot ce ne-a dat știința.

AZ AGGASTYÁN
Merész játékot űzesz, idegen;
Ha a család előitéletét
Éledni hagyjuk, rögtön összedűl
Minden vívmánya a szent tudománynak.

EVA
Ce-mi pasă de știința înghețată!
Să cadă-n fața glasului naturii.

ÉVA
Mit nékem a fagyasztó tudomány!
Bukjék, midőn a természet beszél.

MOȘNEAGUL
Ați isprăvit?

AZ AGGASTYÁN
Meglesz már?

ADAM
De el să nu vă-atingeți.
O spadă văd acolo și vă-nvăț
Cum se-nvârtește…

ÁDÁM
Hah! hozzá ne nyúljatok.
Amott van egy kard, megtanítalak,
Hogy kell kezelni.

LUCIFER
Vis răzleț, te-oprește!
(Pune mâna pe umărul lui Adam, care încremenește.)
Să simți puterea brațului ursit.

LUCIFER
Álomkép, ne mozdulj!
(Ádám vállára teszi kezét, ez megdermed.)
Érezd kezemnek végzetes hatalmát. —

EVA
Copilul meu!…

ÉVA
Óh, gyermekem!

(Cade. Îi duc copilul.)

(Összerogy, gyermekét elviszik.)

MOȘNEAGUL
Femeile aceste
Sunt fără soț. Cine le vrea, să spună!

AZ AGGASTYÁN
E két nő pártalan,
Jelentkezzék, ki párjaúl igényli.

ADAM
Eu v-aș ruga…

ÁDÁM
Ezt én igénylem.

MOȘNEAGUL
Savantul ce ne spune?

AZ AGGASTYÁN
Túdós! véleményed.

SAVANTUL
Bărbat aprins, femeie exaltată,
Dau neam corcit, nu-i bună-mperecherea.

TUDÓS
Rajongó férfi és idegbeteg nő
Korcs nemzedéket szűl, ez nem helyes pár.

ADAM
Nu pot s-o las, dacă mă vrea…

ÁDÁM
De én nem állok el, ha ő akarja.

EVA
A ta sunt,
Bărbat cinstit, cu inimă…

ÉVA
Tiéd vagyok, nagylelkű férfiú.

ADAM
Femeie,
Cu tot pojarul inimii te vreau!

ÁDÁM
Szeretlek, hölgy, szivem egész hevével.

EVA
Da, șí eu simt că-n veci te voi iubi…

ÉVA
Szeretlek én is, érzem, mindörökké.

SAVANTUL
E-un caz de nebunie! E ciudat
Să vezi, în veacul nostru de lumină,
Cum spectri din trecut se mai ivesc.
E fenomenul curios… De unde-i?

TUDÓS
Ez őrülés. — Sajátságos, valóban,
A múlt kisértetét feltűnni látni
Világos századunkban. — Honnan ez?

ADAM
Din paradis o rază-ntârziată…

ÁDÁM
Az édenkertnek egy késő sugára.

MOȘNEAGUL
E regretabil.

AZ AGGASTYÁN
Sajnálatos. —

ADAM
Nu vă fie milă.
E-atât de dulce nebunia noastră,
Și nicidecum trezia nu v-o vrem.
Doar tot ce-a fost pe lumea asta sfânt,
Tot ce-a fost mare,-a fost o nebunie
Ce n-a-ncăput în marginile minții.
Un glas de duh din sfere mai curate
Lin tremură, ca o cântare blândă,
Coboară-acum spre noi drept mărturie
Că ne-nrudim… Că amândoi alături
Disprețuim țărâna și căutăm
Un drum spre orizonturi mai înalte.

ÁDÁM
Ne szánjatok. — Miénk
Ez őrülés; mi józanságtokat
Nem írigyeljük. Hisz, mi a világon
Nagy és nemes volt, mind ily őrülés,
Melynek higgadt gond korlátot nem ír. —
Szellembeszéd az, mely nemesb körökbül
Felénk rebeg, mint édes zengemény,
Tanúja, hogy lelkünk vele rokon,
S megvetjük e földnek hitvány porát,
Keresve útat a magasb körökbe. —

(Îmbrățișează pe Eva.)

(Évát ölelve tartja.)

MOȘNEAGUL
Ce-i ascultăm? Degrabă la spital!

AZ AGGASTYÁN
Mit hallgatjuk tovább, kórházba őket!

LUCIFER
Haid’ repede! Călătorim, Adame!

LUCIFER
Itt gyors segély kell. Ádám, útazunk!

(Se cufundă.)

(Elsüllyednek.)

Tabloul XIII — În haos

TIZENHARMADIK SZÍN

(Haosul. În depărtare se vede un sector de pământ, micșorându-se din ce în ce, până ce dispare între stele. Ceață care se întunecă, până devine beznă. Adam, moșneag, zburând cu Lucifer.)

(Az űr. Földünk egy szelete a távolban látszik, mindég kisebbedve, mígnem csillagul tűnik csak fel, a többiek közé vegyülten. A szín félhomállyal kezdődik, mely vaksötétté válik lassankint. Ádám mint öreg, Luciferrel röpülve.)

ADAM
Ăst zbor nebun, răspunde-mi, unde duce?

ÁDÁM
Őrjöngő röptünk, mondd, hová vezet?

LUCIFER
Nu te-ai dorit tu, dezbrăcat de humă,
În sfere-nalte să pătrunzi, acolo
Unde spuneai că glas de înrudire
De la un duh ai deslușit…

LUCIFER
Hát nem vágytál-e, menten a salaktól,
Magasb körökbe, honnan, hogyha jól
Értettelek, rokon szellem beszédét
Hallottad?

ADAM
E drept,
Dar nu-mi credeam atât de rece calea.
Pustiu e tot, și-atâta de străin,
Ca drumul unui făcător de rele…
Două simțiri în pieptul meu se luptă:
Eu văd ce-ngust e lutul care-nchide
Pornirea mea de zbor în alte lumi.
Aș vrea să scap din cercul lui, dar, vai,
De dor eu plâng, căci doare despărțirea.
Ah, Lucifer! Privește înapoi…
Întâi pierdurăm florile din ochi,
Apoi frunzișul tremurat din codri;
Priveliștea — atât de colorată —
Îmi pare-acum pustie, fără rost.
Ce ne mișca, s-a șters în drum, și stânca
Pare zgulită-n mușunoi nătâng…
Iar norul plin de trăsnet, socotit
De cei de jos un glas sfințit din cer,
S-a subțiat în aburi nevoiași…
Unde-i întinsul mării care urlă?
Un petec sur pe globul ce, rotind,
Se pierde-acum în droaia de tovarăși…
Aci a fost întreagă lumea noastră…
O, Lucifer, și ea s-a dus… și ea…
Răspunde-mi, oare trebuia s-o pierdem?…

ÁDÁM
Az igaz, de ily ridegnek
Nem képzelém feléjök útamat.
E tér oly puszta, ollyan idegen,
Mint hogyha szentségsértő járna benne,
S keblemben két érzés küzdelme foly:
Érzem, mi hitvány a föld, hogy magas
Lelkem lezárja, s vágyom el köréből;
De visszasírok, fáj, hogy elszakadtam. —
Ah, Lucifer! nézz csak földünkre vissza,
Először a virág tűnt el szemünkből,
Aztán az erdők rezgő lombjai;
A jólismert táj száz kedves helyével
Jellem nélkűli síksággá lapult.
Mi érdekes volt, minden elmosódott.
Most már a szirt törpül le rossz görönggyé,
A villámterhes felhő, melyben ott lenn
Szent szózatot sejt a pór s megriad,
Mi nyomorú párázattá silányul.
A bömbölő tenger végetlene
Hová, hová lett? szürke folt gyanánt áll
A gömbön, mely keringve elvegyül
Milljó társ közt, s az volt egész világunk.
Óh, Lucifer, aztán meg ő, meg ő — —
El kelle tőlünk annak is maradni? — —

LUCIFER
Se schimbă tot, privit din înălțime.
Întâi se pierde farmecul, apoi
Mărimea, forța, până ce rămâne
Temeiul rece îngrădit în cifre.

LUCIFER
Emelkedett szempontunkból, hiába,
Először a báj vész el, azután
A nagyság és erő, míg nem marad
Számunkra más, mint a rideg matézis. — —

ADAM
În urma noastră stelele rămân
Și nu simt țintă, stavilă nu simt.
Ce prețuiește viața fără luptă,
Fără iubire?… Înghețăm, Lucífer!

ÁDÁM
A csillagok megettünk elmaradnak,
S nem látok célt, nem érzek akadályt.
Szerelem és küzdés nélkül mit ér
A lét. Hideg borzongat, Lucifer!

LUCIFER
Dacă-i sfârșită vitejia ta,
Să coborâm la jocul din țărână!

LUCIFER
Ha eddig tartott csak nagy hősiséged,
Úgy térjünk vissza porban játszani.

ADAM
Eu nu ți-am zis! Eu vreau tot înainte!
Până se rup, numai atât mă dor
Pripoanele ce de pământ mă leagă.
Dar, vai, ce simt? Răsufletu-mi se-oprește,
Putere n-am și mintea mi se-ncurcă.
Să fie-aievea basmul lui Anteu,
Ce doar atât putut-a să trăiască
Cât s-a atins de pravul pământesc…

ÁDÁM
Ki mondja ezt? előre hát, előre:
Csak addig fáj, míg végképp elszakad,
Mely a földhöz csatol, minden kötél. —
De, hajh, mi ez, lélekzetem szorul,
Erőm elhágy, eszméletem zavart,
Több volna-é mesénél Anteus,
Ki addig élt csak, míg a föld porával
Érintkezett?

SPIRITUL PAMÂNTULUI
Adevărat… Mai mult e ca un basm…
Tu mă cunoști, sunt duhul pământean;
În sufletul tău viața mea răzbate…
Vezi, pân-aici hotarul meu se-ntinde.
Tu vei trăi, de te întorci din drum,
Te prăbușești, de vrei să urci mai sus,
Ca viermele ce-n picurul de ploaie
Se zvârcolește… căci pe seama ta
Pământu-i acest strop…

A FÖLD SZELLEMÉNEK SZAVA
Igen, több az mesénél.
Te ismersz már, a földnek szellemét,
Csak én lélekzem benned, tudhatod.
Itt a sorompó, eddig tart hatalmam,
Térj vissza, élsz — hágd át, megsemmisülsz,
Mint ázalagféreg, mely csöpp vizében
Fickándozik. — E csepp a föld neked. —

ADAM
Zadarnic vrei
Să mă înfrici, eu te înfrunt… doar trupul
De mi-e al tău, cu sufletul rămân.
Nu au hotar ideea și-adevărul,
Ce mai întâi s-au plăsmuit ca lutul
În care dorm materiile tale…

ÁDÁM
Dacolok véled, hasztalan ijesztesz,
Testem tiéd tán, lelkem az enyém,
A gondolat s igazság végtelen,
Előbb megvolt az, mint anyagvilágod.

SPIRITUL PĂMÂNTULUI
Biet muritor supus deșertăciunii!
Încearcă-te, și groaznic vei cădea.
Mai vechi socoți mirosul decât crinul
Și mai întâi e forma decât trupul?
Și după rază, soarele tu-l crezi?
De ți-ai vedea, vai, sufletul pribeag
În haosul fără hotar, cum cată
Un înțeles și-o formă de-ntrupare,
Cum se trudește în zadar, și-apoi
Cât de străin e-n toată lumea asta;
Cum stă prostit, nesimțitor în urmă, —
Te-ai îngrozi… Căci orișice cuprinzi
Și tot ce simți cu-a inimii bătaie
Nu e decât purcederea ascunsă
Ce-au hotărât o seamă de materii,
Cărora tu pământ le zici, și cari,
De s-ar schimba, și tu te-ai prăbuși…
Frumosul doar, urâtul și norocul
Și iadul tău, din duhul meu sunt smulse,
Și-mprejmuiesc moșia ta îngustă…
Ce-aici socoți tu adevăr etern,
E-n altă lume poate-o nebunie,
Și e firesc ce-ți pare utopie…
Povară nu-i, ființă nu se mișcă,
Idee-i poate aerul de-aici,
Și-i sunet poate raza de la noi,
Și planta noastră-acolo e cristal…

A FÖLD SZELLEMÉNEK SZAVA
Hiú ember! próbáld, s szörnyet bukol.
Előbbvaló-e rózsánál az illat,
Alak a testnél, s napnál a sugára?
Óh, hogyha látnád árva lelkedet
A végtelen űrben keringeni,
Amint értelmet és kifejezést
Keres hiába, idegen világban,
S nem érez többé semmit és nem ért,
Megborzadnál. Mert minden felfogás
És minden érzés, mely benned feszül, csak
Kisúgárzása e csoport anyagnak,
Mit földednek hívsz, s mely ha más leendne,
Nem létezhetnék többé, véled együtt. —
A szépet, rútat, üdvöt és pokolt
Csak szellememtől vontad el magadnak,
Mely kis hazádnak rendét lengi át. —
Óh, ami itten örökös igazság,
Egy más világban az tán képtelen,
És a lehetlen tán természetes.
A súly nem létez, a lét nem mozog,
Mi itten lég, az ott tán gondolat,
Mi itten fény, az ottan hang talán,
S jegecül tán, mi itten nőve nő. —

ADAM
Nu mă oprești. Mai sus, mai sus mă-ndeamnă
Azi sufletul…

ÁDÁM
Nem tántorítsz el, lelkem felfelé tör. —

SPIRITUL PĂMÂNTULUI
Adame! E aproape
Sfârșitul tău, întoarce-te-napoi.
Poți să ajungi puternic pe pământ,
Dar, desfăcând din cercul nostru mare
Ființa ta, nu-ndură Dumnezeu
De fața lui să te apropii. Cazi,
Căci fulgeră micimea ta…

A FÖLD SZELLEMÉNEK SZAVA
Ádám, Ádám, a végső perc közelg:
Térj vissza, a földön naggyá lehetsz,
Míg, hogyha a mindenség gyűrüjéből
Léted kitéped, el nem tűri Isten,
Hogy megközelítsd őt — s elront kicsínyül. —

ADAM
Și-apoi
Nu-mi strică moartea planurile mele?

ÁDÁM
Ugyis nem ront-e majd el a halál? —

SPIRITUL PĂMÂNTULUI
Vai, nu rosti în țara mea de duhuri
Acest cuvânt al unei vechi minciuni:
De glasul lui s-ar îngrozi o lume…
Doar moartea ta pecete e, sfințită,
Și Dumnezeu o ține pentru sine.
Nici mărul rupt din al științei pom
N-a izbutit pecetea s-o desfacă.

A FÖLD SZELLEMÉNEK SZAVA
A vén hazugság e hiú szavát
Ne mondd, ne mondd, itt a szellemvilágban —
Egész természet átborzadna tőle. —
Szentelt pecsét az, feltartá az Úr
Magának. A tudás almája sem
Törhette azt fel.

ADAM
Eu o desfac…
(Zboară mai departe. Adam, cu un țipăt, încremenește.)
M-am prăpădit acum…

ÁDÁM
Majd én feltöröm.
(Továbbrepülnek. Ádám egy sikoltással megmerevül.)
Végem van!

LUCIFER (Râzând.)
A biruit minciuna mea bătrână.
(Împinge pe Adam în haos.)
În haos dar pluti-va pe vecie
Păpușa asta, astrul nou, ce poate
Pe seama mea o viață va rodi…

LUCIFER (kacagva)
Győzött hát a vén hazugság. —
(Amint Ádámot eltaszítja magától.)
E báb-istenség most már elkeringhet
Az űrben, új bolygóként, mellyen újra
Számomra fog tán élet fejledezni. —

SPIRITUL PĂMÂNTULUI
E fără vreme bucuria ta!
El altă lume-abia dac-a atins.
A, nu-i ușor din țara mea să scapi…
Te cheamă glas de-acasă, cunoscut,
Ridică-te, copilul meu…

A FÖLD SZELLEMÉNEK SZAVA
Korán a káröröm még, Lucifer!
Csak érinté az idegen világot,
Nem oly könnyű országomból kitörni. —
Honos szózat hív, térj, fiam, magadhoz!

ADAM (Venindu-și în fire.)
Din nou
Trăiesc… O simt… O simt… Căci iarăși sufăr…
Dar dulce e și suferința asta…
Căci groaznică-i nimicnicia morții…
Ah, Lucifer… Mă du iar pe pământul,
Pe martorul atâtor lupte sterpe,
Din nou să lupt, și fericit voi fi…

ÁDÁM (eszmélve)
Élek megint. — Érzem, mert szenvedek,
De szenvedésem is édes nekem,
Oly iszonyatos az, megsemmisülni. — — —
Óh, Lucifer! vezess földemre vissza,
Hol oly sokat csatáztam hasztalan,
Csatázzam újra, és boldog leszek. —

LUCIFER
Și tot mai crezi, de-atâtea ori înfrânt,
Că lupta nouă are vreun folos?
Că lupta nouă ținta-ți împlinește?…
O,-n adevăr, ăst suflet de copil
Azi omul doar mai poate să-l păstreze…

LUCIFER
S e sok próbára mégis azt hiszed,
Hogy új küzdésed nem lesz hasztalan?
S célt érsz? Valóban e megtörhetetlen
Gyermekkedély csak emberé lehet. —

ADAM
Nu mă atrag închipuiri nebune,
Eu țelul știu că n-am să mi-l ajung.
Dar nu-i nimic! Ce-i ținta împlinită?
Sfârșit de luptă, moarte este ținta,
Dar veșnică întrecere e viața
Si însăși lupta-i ținta omenirii…

ÁDÁM
Korántse vonz ily dőre képzelet,
A célt, tudom, még százszor el nem érem.
Mit sem tesz. A cél voltaképp mi is?
A cél, megszűnte a dicső csatának,
A cél halál, az élet küzdelem,
S az ember célja e küzdés maga.

LUCIFER
În adevăr, frumoasă mângâiere…
De-ar fi măcar ideea luptei mare.
Dar mâine râzi de truda ta de azi;
Ce te-ndemna, o jucărie-ți pare.
În apăsarea libertății moarte
N-ai sângerat odat’ la Chaeronea
Și-ai stat apoi, cu Constantin alături,
Domnia lumii să-i întemeiezi?
Nu te-a răpus martiriul credinței,
Ca, mai târziu, cu armele științei,
Credinței însăși dușman să-i ajungi?

LUCIFER
Valóban szép vigasz, már hogyha még
A harc eszméje volna legalább nagy,
De holnap gúnyolod, miért ma vívsz,
Gyermekjáték volt, ami lelkesített. —
Nem vérezél-e el Chaeroneánál
A megbukott szabadság védletében,
És Constantinnal nem küzdél-e később,
Világuralmát hogy megalapítsd?
Nem vesztél-é el hitmártír gyanánt,
S később a tudománynak fegyverével
Nem álltál-é a hitnek ellenében?

ADAM
Adevărat, dar, orișicât de-ngustă,
M-a-nsuflețit de-a pururea ideea.
M-a ridicat, și sfântă deci a fost.
E tot atât… În formă de știință,
De libertate, poftă de mărire,
Sau dacă-n semnul crucii s-a ivit,
C-un pas a dus pe oameni mai departe.
Deci înapoi la luptă, pe pământ…

ÁDÁM
Igaz, igaz, de mindegy, bármi hitvány
Volt eszmém, akkor mégis lelkesített,
Emelt, és így nagy és szent eszme volt.
Mindegy, kereszt vagy túdomány, szabadság
Vagy nagyravágy formájában hatott-e,
Előre vitte az embernemet. —
Óh, vissza hát a földre, új csatára. —

LUCIFER
Azi nu mai știi ce-a prevestit savantul
Ce-a socotit că-n patru mii de ani
Îngheață tot, și lupta se oprește…

LUCIFER
S feledted-é már a tudós szavát,
Ki felszámolta, hogy négy ezredévre
Világod megfagy — a küzdés eláll?

ADAM
Așa ar fi, de ne-ar lipsi știința…
Dar simt și știu că noi vom birui.

ÁDÁM
Ha tudományunk nem dacol vele.
De fog dacolni, érezem, tudom. —

LUCIFER
Și-apoi găsi-vei luptă și putere
În lumea ta ciudat meșteșugită,
Din teorii răzlețe-nfiripată,
Cum ai văzut-o-n drumul tău deunăzi?…

LUCIFER
S aztán? — Van—é küzdés, nagyság, erő
A mesterkélt világban, mellyet az
Ész rendezett teóriáiból,
S melyet magad szemlélhetél imént. —

ADAM
Se schimbă tot și greșurile pier,
Răsar pe urma țintei împlinite
Alte idei, ce viața-mprospătează.
Dar noi pe veci să ne grijim pământul…
Mă du, mă du… Să coborâm degrabă,
Căci vreau să știu ce-nvățătură nouă
Mă va-ndruma pe drumurile ei,
Pe cel pământ nepieritor!…

ÁDÁM
Csak mentse meg a földet — elmulik
Az is, mint minden, ami hívatását
Betölté, s akkor újra felmerűl
Az eszme, melly éltet lehel reája.
Vezess csak vissza, égek látni már,
A megmentett földön mi új tanért
Fogok fellelkesülni.

LUCIFER
Să mergem!

LUCIFER
Vissza hát! —