Снежная каралева / Crăiasa zăpezii. Şapte povestiri — читати онлайн. Сторінка 3

Білорусько-румунська книга-білінгва

Ханс Крысціян Андэрсен

Снежная каралева

Hans Christian Andersen

Crăiasa zăpezii. Şapte povestiri

А як узрадуецца ён цяпер, калі ўбачыць яе, пачуе, на які доўгі шлях рашылася яна дзеля яго, даведаецца, як бедавалі з-за яго ўсе сваякі!

Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors.

Ах, яна была проста сама не свая ад страху і радасці!

Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Але вось яны на лесвічнай пляцоўцы. На шафе гарэла лямпа, а на парозе сядзела ручная варона і азіралася на бакі. Герда прысела і пакланілася, як вучыла яе бабуля.

Au ajuns sus la capătul scării. Pe un scrin era o lampă aprinsă şi jos pe podele stătea cioara cea domesticită şi îşi întorcea capul în toate părţile; Gretchen a făcut o plecăciune, aşa cum o învăţase bunică-sa.

— Мой жаніх расказваў мне пра вас столькі добрага, паненка! — сказала ручная варона. — І ваша жыццё таксама вельмі жаласлівае! Ці не возьміце вы лямпу, а я пайду наперадзе. Мы пакіруем напрасткі і тут нікога не сустрэнем.

— Logodnicul meu mi-a spus numai lucruri frumoase despre mata, domnişoară, zise cioara cea domesticită. Povestea matale e duioasă. Ia, te rog, lampa, eu am să merg înainte ca să-ţi arăt drumul, pe unde mergem noi, nu-i nimeni.

— А мне здаецца, за намі хтосьці ідзе, — сказала Герда, і ў тую ж хвіліну міма яе з лёгкім шумам пранесліся нейкія цені: коні з трапяткімі грывамі і тонкімі нагамі, паляўнічыя, дамы і кавалеры конна.

— Parcă aud pe cineva în urma noastră, spuse Gretchen, şi chiar atunci a şi trecut ceva pe lângă dânsa; pe zid alergau ca nişte umbre cai cu coama în vânt şi cu picioarele subţiri, şi pe cai domni şi doamne şi vânători.

— Гэта сны! — сказала ручная варона. — Яны з’яўляюцца сюды, каб думкі высокіх асоб паляцелі на паляванне. Тым лепш для нас, зручней будзе разгледзець спячых.

— Astea-s numai visuri, a spus cioara; vin şi iau la vânătoare gândurile prinţului şi ale prinţesei. Asta-i chiar foarte nimerit acuma, pentru că ai să poţi să-i vezi mai bine. Şi trag şi eu nădejde că, atunci când ai să ajungi la cinste şi mărire, n-ai să mă uiţi nici pe mine.


— De asta nici o grijă, a spus cioroiul din pădure.

Тут яны ўвайшлі ў першую залу, дзе сцены былі абабіты ружовым атласам, вытканым кветкамі. Міма дзяўчынкі зноў пранесліся сны, але так хутка, што яна не паспела разгледзець коннікаў.

Ajunseseră acuma într-o încăpere mare, tapetată cu mătase roz, cu flori. Şi deodată, visurile au trecut valvârtej pe lângă ei, dar aşa de repede, că Gretchen n-a putut să-i vadă pe prinţ şi pe prinţesă.

Адна зала была прыгажэйшая за другую, так што было ад чаго збянтэжыцца. Нарэшце яны дайшлі да спальні.

Gretchen şi cu cele două ciori au mai trecut apoi prin câteva odăi, una mai frumoasă decât alta, şi au ajuns în iatac.

Столь напамінала верхавіну вялізнай пальмы з каштоўным крыштальным лісцем; з сярэдзіны столі спускалася тоўстае залатое сцябло, на якім віселі два ложкі ў выглядзе лілей.

Aici, tavanul semăna cu un palmier cu frunze de sticlă şi în mijlocul odăii atârnau de o tulpină de aur două paturi, fiecare din ele semănând cu un crin.

Адзін быў белы, у ім спала прынцэса, другі — чырвоны, і ў ім Герда спадзявалася знайсці Кая. Дзяўчынка злёгку адхінула адзін з чырвоных пялёсткаў і ўбачыла цёмна-русую патыліцу. Гэта Кай!

Un pat era alb, celălalt era roşu şi în acesta din urmă trebuia Gretchen să-l caute pe Karl. A dat la o parte o petală roşie şi a zărit o ceafă brună. O! Karl era!

Яна гучна назвала яго па імені і паднесла лямпу да самага яго твару. Сны з шумам адляцелі прэч; прынц прачнуўся і павярнуў галаву… Ах, гэта быў не Кай!

Gretchen l-a strigat pe nume, a ridicat lampa, şi deodată visurile s-au întors în goană în odaie, şi el s-a trezit, a întors capul şi… nu era Karl.

Прынц быў падобны на яго толькі з патыліцы, але быў такі ж малады і прыгожы. З белай лілеі выглянула прынцэса і запытала, што здарылася. Герда заплакала і расказала ўсю сваю гісторыю, упамянуўшы і пра тое, што зрабілі для яе крумкач і варона.

Prinţul semăna cu Karl numai de la spate, dar era şi el tânăr şi drăguţ. Prinţesa se trezise şi ea şi din patul ei de petale albe de crin se uita acum clipind din ochi la Gretchen. A întrebat ce este. Gretchen a început să plângă şi i-a spus toată povestea ei şi ce făcuseră cele două ciori pentru ea.

— Ах ты небарака! — сказалі прынц і прынцэса, пахвалілі крумкача і варону, аб’явілі, што ніколькі не злуюцца на іх — толькі няхай яны не робяць гэтага ў далейшым, — і захацелі нават узнагародзіць іх.

— Săraca de tine, au spus prinţul şi prinţesa, au lăudat pe cele două ciori şi au spus că nu-s supăraţi pe ele, numai că de-acuma înainte să nu mai facă ce-au făcut. Au să primească şi o răsplată.

— Хочаце быць вольнымі птушкамі? — запытала прынцэса. — Ці жадаеце заняць пасаду прыдворных варон, на поўным забеспячэнні з кухонных рэшткаў?

— Vreţi să zburaţi în libertate, a întrebat prinţesa, ori vreţi mai bine câte o slujbă de cioară princiară şi cu drept la toate cojile de legume de la bucătărie.

Крумкач з варонай пакланіліся і папрасілі пасады пры двары. Яны падумалі пра старасць і сказалі:
— Добра ж мець надзейны кавалак хлеба на старасці год!

Ciorile s-au închinat şi au spus că vor să aibă o slujbă fiindcă se gândeau că-i bine la bătrâneţe să aibă ceva sigur şi să nu ducă grijă de nimic.

Прынц падняўся і ўступіў свой ложак Гердзе — больш ён пакуль нічога не мог для яе зрабіць.

Prinţul s-a sculat din pat şi a pus-o pe Gretchen în locul lui să doarmă; mai mult nu putea face nici el.

А яна склала ручкі і падумала:«Якія добрыя ўсе людзі і жывёлы!» — заплюшчыла вочы і салодка заснула.

Gretchen şi-a împreunat mâinile şi s-a gândit: „Ce buni sunt oamenii şi animalele!”

Сны зноў прыляцелі ў спальню, але цяпер яны везлі на маленькіх саначках Кая, які ківаў Гердзе галавою. На жаль, усё гэта было толькі сном і знікла, калі дзяўчынка прачнулася.

Şi a închis ochii şi a adormit. Toate visurile au venit iar valvârtej înapoi şi acuma erau ca nişte îngeri şi trăgeau o săniuţă în care era Karl, şi el făcea semn din cap. Dar nu era decât un vis şi de aceea a pierit când ea s-a trezit.

На другі дзень яе апранулі з ног да галавы ў шоўк і аксаміт і дазволілі заставацца ў палацы колькі яна пажадае. Дзяўчынка магла жыць ды пажываць тут прыпяваючы, але прагасцявала ўсяго некалькі дзён і пачала прасіць, каб ёй далі павозку з канём і чаравікі — яна зноў хацела адправіцца па белым свеце на пошукі свайго пабраціма.

A doua zi au îmbrăcat-o în mătase şi în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat şi să trăiască în belşug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal şi o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume şi să-l caute pe Karl.

Ёй далі і чаравікі, і муфту, і прыгожую сукенку, а калі яна развіталася з усімі, да варот пад’ехала карэта з чыстага золата, з зіхоткімі, як зоркі, гербамі прынца і прынцэсы; у фурмана, лакееў, фарэйтараў — далі ёй і фарэйтараў — красаваліся на галовах маленькія залатыя кароны.

I-au dat îndată pantofi şi un manşon, au îmbrăcat-o frumos şi când să plece, la scară era o caleaşcă numai de aur şi stema prinţului şi a prinţesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul şi valetul aveau coroane de aur pe cap.

Прынц і прынцэса самі пасадзілі Герду ў карэту і пажадалі ёй шчаслівай дарогі.

Prinţul şi prinţesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleaşcă şi i-au urat drum bun.

Лясны крумкач, які паспеў ужо ажаніцца, праводзіў дзяўчынку першыя тры мілі і сядзеў у карэце побач з ёю — ён не мог ехаць, седзячы спінаю да коней. Ручная варона сядзела на варотах і лопала крыламі. Яна не паехала праводзіць Герду, таму што ў яе балела галава, з таго часу як атрымала пасаду пры двары і занадта шмат ела.

Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoţit-o cale de trei poşte. Şedea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în uşă şi dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă şi mânca prea mult.

Карэта была бітком набіта цукровымі крэндзелямі, а скрыня пад сядзеннем садавінай і пернікамі.

Caleaşca pe dinăuntru era căptuşită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe şi covrigi.

— Бывай! Бывай! — закрычалі прынц і прынцэса. Герда заплакала, варона — таксама. Праз тры мілі развітаўся з дзяўчынкай і крумкач. Сумнае было развітанне!

— Drum bun, drum bun! au spus prinţul şi prinţesa.
Gretchen a plâns şi cioara a plâns şi ea. După ce au mers aşa vreo trei poşte, cioroiul şi-a luat şi el rămas bun şi despărţirea dintre ei a fost şi mai duioasă.

Крумкач узляцеў на дрэва, махаў чорнымі крыламі да таго часу, пакуль карэта, зіхатлівая, як сонца, не знікла з поля зроку.

Cioroiul a zburat pe un copac şi a tot fâlfâit din aripile lui negre până când caleaşca nu s-a mai văzut.

Гісторыя пятая. Маленькая разбойніца

A cincea povestire. Fetiţa de tâlhar

Вось Герда ўехала ў цёмны лес, у якім жылі разбойнікі. Карэта гарэла як жар, яна сляпіла разбойнікам вочы, і яны проста не маглі яе прапусціць.

Au intrat într-o pădure deasă, dar caleaşca strălucea ca o faclă.

— Золата! Золата! — закрычалі яны, схапіўшы коней за аброці, забілі маленькіх фарэйтараў, фурмана, слуг і выцягнулі з карэты Герду.

În pădure erau tâlhari; cum au văzut caleaşca, au şi venit.
— E de aur! E de aur! au strigat tâlharii şi s-au repezit, au apucat caii de dârlogi, au omorât pe vizitiu şi pe valeţi şi au scos-o pe Gretchen din caleaşcă.

— Бач якая слаўненькая, тлусценькая! Арэшкамі кармілі! — сказала старая разбойніца з доўгай шорсткай барадой і махнатымі, навіслымі брывамі.

— E grăsuţă şi drăguţă, hrănită numai cu miez de nucă, a spus o babă, nevasta unui tâlhar; avea păr pe obraz şi nişte sprâncene stufoase, care-i atârnau până peste ochi.

— Тлусценькая, як баранчык! Ану, якая на смак будзе?
І яна выцягнула востры зіхоткі нож. Які жах!

E chiar ca un miel gras! Trebuie să fie foarte gustoasă!
Şi baba şi-a scos cuţitul; era un cuţit ascuţit tare şi lucios, de te-nfiorai numai când te uitai.

— Ай! — ускрыкнула яна раптам: разбойніцу ўкусіла за вуха яе ўласная дачка, якая сядзела ў старой за спінай і была такая нястрымная і свавольная, што проста дзіва! — Ах, ты паганая дзяўчынка! — закрычала маці, але забіць Герду не паспела.

Dar chiar în clipa aceea baba a scos un ţipăt, fiindcă fetiţa ei, pe care o purta în spate şi care era grozav de obraznică şi de rea, a muşcat-o de ureche.
— Afurisită ce eşti! a strigat baba de durere şi a uitat s-o taie pe Gretchen.

— Яна будзе гуляць са мной, — сказала маленькая разбойніца. — Яна аддасць мне сваю муфту, сваю прыгожую сукенку і будзе спаць са мной на маёй пасцелі. І дзяўчынка зноў так укусіла маці, што тая падскочыла і закруцілася на месцы. Разбойнікі зарагаталі.
— Бач як скача перад сваёй дзяўчынкай!

— Las-o, că vreau să mă joc cu ea! a spus fetiţa de tâlhar. Am să-i iau manşonul şi hăinuţele şi are să doarmă cu mine.
Şi a mai muşcat-o o dată pe mumă-sa aşa de tare că tâlhăroaica a sărit în sus şi s-a învârtit de câteva ori de durere. Şi toţi tâlharii râdeau şi spuneau:
— Ia uite-o cum joacă cu fiică-sa în spate!

— Хачу ў карэту! — закрычала маленькая разбойніца і дамаглася свайго — яна была вельмі распешчаная і ўпартая.

— Vreau să mă urc în caleaşcă, a spus fetiţa de tâlhar şi au trebuit să-i facă pe plac, fiindcă era răsfăţată şi încăpăţânată.

Яны ўселіся з Гердай у карэту і памчалі па пнях і купінах у лясны гушчар. Маленькая разбойніца была ростам з Герду, але здаравейшая, шырэйшая ў плячах і больш смуглая. Вочы ў яе былі зусім чорныя, але нейкія сумныя. Яна абняла Герду і сказала:

S-au urcat amândouă în caleaşcă şi s-au înfundat în pădure. Fetiţa de tâlhar era de-o vârstă cu Gretchen, dar mai voinică, mai spătoasă, mai negricioasă. Ochii îi erau negri şi parcă mâhniţi. A luat-o de mijloc pe Gretchen şi i-a spus:

— Яны цябе не заб’юць, пакуль я не раззлуюся на цябе. Ты, пэўна, прынцэса?

— Eu nu vreau să te omoare până nu m-oi supăra eu pe tine! Dar tu eşti prinţesă, nu?

— Не, — адказала дзяўчынка і расказала, што давялося ёй перажыць і як яна любіць Кая.

— Nu, a răspuns Gretchen, şi i-a povestit tot ce i se întâmplase şi cât de mult ţinea ea la Karl.

Маленькая разбойніца сур’ёзна паглядзела на яе, злёгку кіўнула і сказала:
— Яны цябе не заб’юць, нават калі я і раззлуюся на цябе, — я лепш сама заб’ю цябе!
І яна выцерла слёзы Гердзе, а потым схавала абедзве рукі ў яе прыгожую, мяккую, цёплую муфтачку.

Fetiţa de tâlhar s-a uitat gânditoare la ea, a dat uşor din cap şi a spus:
— Nu, nu trebuie să te omoare chiar dacă m-oi supăra pe tine, că, dacă m-oi supăra, te omor eu! Şi i-a şters lui Gretchen lacrimile şi şi-a băgat mâinile în manşonul lui Gretchen, care era călduros şi moale.

Вось карэта спынілася: яны ўехалі на двор разбойніцкага замка. Ён быў увесь у вялікіх расколінах; з іх выляталі крумкачы і вароны. Аднекуль выскачылі вялізныя бульдогі, здавалася, кожнаму з іх хоць бы што праглынуць чалавека, але яны толькі высока падскоквалі і нават не брахалі — гэта было забаронена.

Caleaşca s-a oprit. Erau acuma în curtea unui castel de tâlhari care era dărăpănat de sus până jos. Pereţii erau sparţi şi prin găuri intrau şi ieşeau în zbor corbi şi ciori, iar nişte dulăi voinici că ar fi putut înghiţi şi un om săreau în toate părţile, dar nu lătrau fiindcă n-aveau voie.

Пасярод вялікай залы з напаўразбуранымі закуродымленымі сценамі і каменнай падлогай палала вогнішча. Дым падымаўся да столі і сам павінен быў шукаць сабе выхаду. Над вогнішчам кіпеў у вялізным катле суп, а на ражнах смажыліся зайцы і трусы.

În sala cea mare a castelului, veche şi afumată, în mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca până în tavan şi trebuia să-şi găsească singur un loc pe unde să iasă. Pe foc era un cazan mare cu supă şi câţiva tâlhari frigeau la frigare iepuri şi iepuri de casă.

— Ты будзеш спаць разам са мной вось тут, каля майго маленькага звярынца, — сказала Гердзе маленькая разбойніца.
Дзяўчынак накармілі, напаілі, і яны пайшлі ў свой куток, дзе была паслана салома, накрытая дыванамі.

— Noaptea asta ai să dormi cu mine şi cu păsările mele, spuse fetiţa de tâlhar.
După ce au mâncat, s-au dus într-un colţ unde era un maldăr de paie acoperit cu covoare.

Вышэй сядзела на жэрдках больш за сотню галубоў. Усе яны, здавалася, спалі, але калі дзяўчынкі падышлі, злёгку заварушыліся.

Deasupra, pe nişte stinghii, erau peste o sută de porumbei care parcă dormeau, dar toţi au tresărit când au venit fetiţele.

— Усе мае! — сказала маленькая разбойніца, схапіла аднаго голуба за ногі і так страсянула яго, што той залопаў крыламі.

— Ai mei sunt toţi, a zis fetiţa de tâlhar şi a luat un porumbel de picioare şi l-a scuturat până când a început să dea din aripi.

— На, пацалуй яго! — крыкнула яна і сунула голуба Гердзе проста ў твар.

— Sărută-l, a strigat ea către Gretchen şi a lovit-o în obraz cu porumbelul.

— А вось тут сядзяць лясныя ашуканчыкі, — працягвала яна, паказваючы на двух галубоў, якія сядзелі ў невялікім заглыбленні ў сцяне, за драўлянымі кратамі.

Uite, colo sunt porumbeii sălbatici, a mai zis ea şi a arătat o gaură în zid, cu nişte beţe înfipte în chip de gratii.

— Гэтыя абодва — лясныя ашуканчыкі. Іх трэба трымаць пад замком, бо хутка знікнуць! А вось і мой мілы старыкан! — І дзяўчынка тузанула за рогі прывязанага да сцяны паўночнага аленя з бліскучым медным ашыйнікам.

Sunt doi şi trebuie să-i ţin închişi, că altfel zboară. Şi uite ici pe Bum-Bum, care mi-i foarte drag. Şi trase de coarne pe un ren care stătea legat într-un colţ, cu o zgardă de fier la gât.

— Яго таксама патрэбна трымаць на прывязі, інакш уцячэ! Кожны вечар я казычу яго пад шыяй сваім вострым нажом — ён да смерці гэтага баіцца.

— Şi pe el trebuie să-l ţinem strâns, că altfel o ia la fugă. În fiecare seară înainte de culcare îl gâdil cu cuţitul şi i-i frică grozav.

Затым маленькая разбойніца выцягнула з расколіны ў сцяне доўгі нож і правяла ім па шыі аленя. Няшчасная жывёліна пачала брыкацца, а дзяўчынка зарагатала і пацягнула Герду да пасцелі.

Şi fetiţa scoase un cuţit lung dintr-o crăpătură a zidului şi îl dezmierdă uşurel pe ren cu cuţitul pe gât. Bietul ren a început să dea din picioare şi fetiţa de tâlhar a râs şi a luat-o pe Gretchen în pat cu ea.

— Няўжо ты і спіш з нажом? — запыталася ў яе Герда.

— Tu dormi cu cuţitul în mână? a întrebat-o Gretchen uitându-se cam îngrijorată la cuţit.

— Заўсёды! — адказала маленькая разбойніца. — Мала што можа здарыцца! Ну, раскажы мне яшчэ раз пра Кая і пра тое, як ты адправілася падарожнічаць па белым свеце.

— Întotdeauna dorm cu cuţitul, a răspuns fetiţa de tâlhar. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla şi acuma ia spune-mi, din nou, cum a fost cu Karl şi de ce-ai plecat tu în lumea largă?

Герда расказала. Лясныя галубы ў клетцы ціха буркавалі; іншыя галубы ўжо спалі.

Gretchen i-a povestit iar cum a fost şi porumbeii sălbatici uguiau în colivie şi ceilalţi porumbei dormeau.

Маленькая разбойніца абвіла адной рукой шыю Герды — у другой у яе быў нож — і захрапла, але Герда не магла заплюшчыць вачэй, не ведаючы, заб’юць яе ці пакінуць жывой.

Fetiţa de tâlhar cu o mână a luat-o după gât pe Gretchen, iar cu cealaltă ţinea strâns cuţitul; n-a trecut mult şi a adormit şi a început să sforăie. Gretchen însă nu putea închide ochii şi se tot gândea: „Oare ce-o să se mai întâmple cu ea, au s-o omoare, au s-o lase să trăiască?”


Tâlharii şedeau lângă foc, beau şi cântau şi tâlhăroaica se dădea de-a tumba.


Era o privelişte groaznică pentru biata fetiţă.

Раптам лясныя галубы прабуркавалі:
— Курр! Курр! Мы бачылі Кая! Белая курыца несла на спіне яго санкі, а ён сядзеў на санях Снежнай каралевы. Яны ляцелі над лесам, калі мы, птушаняты, яшчэ ляжалі ў гняздзе. Яна дыхнула на нас, і ўсе памерлі, акрамя нас дваіх. Курр! Курр!

Şi deodată, porumbeii sălbatici au început să vorbească:
— U-gu-gu, u-gu-gu! L-am văzut pe Karl. Sania i-o trăgea o găină albă şi el şedea în trăsura Crăiesei Zăpezii; Crăiasa a trecut pe deasupra pădurii când eram pui şi şedeam în cuib; a suflat înspre noi şi toţi ceilalţi au murit, numai noi am rămas. U-gu-gu, u-gu-gu!

— Што вы кажаце! — усклікнула Герда. — Куды ж паляцела Снежная каралева? Ведаеце?

— Ce tot vorbiţi acolo? a strigat la ei Gretchen. Încotro se ducea Crăiasa Zăpezii? Mai ştiţi ceva de dânsa?

— Напэўна, у Лапландыю — там жа вечны снег і лёд. Запытайся ў паўночнага аленя, які прывязаны тут.

— Noi credem că s-a dus în Laponia, fiindcă acolo-i mereu zăpadă şi gheaţă. Întreabă pe renul acela care e legat.

— Так, там вечны снег і лёд. Дзіва як добра! — сказаў паўночны алень. — Там скачаш сабе на волі па вялізных зіхатлівых раўнінах. Там стаіць летні шацёр Снежнай каралевы, а сталае яе прыстанішча — палац каля Паўночнага полюса, на выспе Шпіцберген.

— Da, acolo-i zăpadă multă şi e straşnic de frumos, a spus renul. Acolo poţi să alergi şi să zburzi cât îţi place, acolo îşi are Crăiasa Zăpezii cortul ei de vară, da’ palatul ei e departe, tocmai către Polul Nord, pe o insulă căreia îi zice Spitzbergen.

— О Кай, мой мілы Кай! — уздыхнула Герда.

— O, săracul Karl! a oftat Gretchen.

— Ляжы ціха, — сказала маленькая разбойніца, — бо пырну цябе нажом!

— Da’ mai astâmpără-te odată, a strigat fetiţa de tâlhar, că acuşi bag cuţitul în tine!

Раніцай Герда расказала ёй, што чула ад лясных галубоў. Маленькая разбойніца сур’ёзна паглядзела на Герду, кіўнула галавой і сказала:
— Ну, няхай будзе так!.. А ты ведаеш, дзе Лапландыя? — запыталася яна пасля ў паўночнага аленя.

A doua zi dimineaţă Gretchen i-a spus tot ce vorbiseră porumbeii sălbatici. Fetiţa de tâlhar s-a gândit o clipă, apoi a dat din cap şi a zis:
— Tot una-i! Tot una-i! Tu ştii unde-i Laponia? a întrebat ea pe ren.

— Каму ж і ведаць, калі не мне! — адказаў алень, і вочы яго заззялі. — Там я нарадзіўся і вырас, там скакаў па снежных раўнінах.

— Cine să ştie dacă n-oi şti eu? a răspuns renul şi ochii i-au scânteiat. Doar eu acolo m-am născut şi am crescut şi acolo am zburdat pe zăpadă.

— Дык слухай, — сказала Гердзе маленькая разбойніца. — Бачыш, усе нашы пайшлі, дома засталася адна маці; трохі счакаўшы яна глыне са сваёй вялікай бутэлькі і задрэмле, тады я штосьці зраблю для цябе.

— Uite ce zic eu, spuse Gretei fetiţa de tâlhar. Acum toţi ai noştri au plecat, numai mama a rămas acasă. Pe la amiază, ea bea din sticla aceea mare, pe care o vezi acolo, pe urmă adoarme. Şi vedem noi ce-i de făcut.


Fetiţa de tâlhar a sărit din pat, a luat-o pe mamă-sa de după gât, a tras-o de barbă şi i-a spus: „Bună dimineaţa, capră bătrână ce eşti!”


Mamă-sa i-a dat câteva bobârnace de i s-a învineţit nasul, dar asta era la ea un semn de dragoste.

І вось старая глынула са сваёй бутэлькі і захрапла, а маленькая разбойніца падышла да паўночнага аленя і сказала:
— Яшчэ доўга можна было б здзеквацца з цябе! Занадта ж ты пацешны, калі цябе казычыш вострым нажом. Ну, ды няхай будзе так! Я адвяжу цябе і адпушчу на волю. Можаш бегчы ў сваю Лапландыю, але за гэта ты павінен адвезці да палаца Снежнай каралевы гэту дзяўчынку — там яе пабрацім.

După ce mamă-sa a tras zdravăn din sticlă şi a adormit, fetiţa de tâlhar s-a dus la ren şi i-a spus:
— Îmi place grozav să te dezmierd pe gât cu cuţitul, că eşti caraghios când te dezmierd şi azvârli din picioare, dar acuma trebuie să-ţi dau drumul. Am să tai frânghia şi ai să pleci în Laponia. Da’ să te duci drept acolo şi s-o iei pe fetiţa asta în spate şi s-o duci la palatul în care stă Crăiasa Zăpezii şi unde e prietenul fetiţei.

Ты ж, канешне, чуў, што яна расказвала? Яна гаварыла гучна, а ў цябе заўжды слых на семярых.

Cred c-ai ascultat ce spunea, că a vorbit destul de tare şi tu ai ascultat.

Паўночны алень так і падскочыў ад радасці. А маленькая разбойніца пасадзіла на яго Герду, моцна прывязала для пэўнасці і нават падсунула пад яе мяккую падушку, каб ёй зручней было сядзець.

Renul a sărit în sus de bucurie. Fetiţa de tâlhar a luat-o pe Gretchen şi a urcat-o pe ren, a legat-o de spinarea renului şi i-a dat şi o pernuţă să şi-o pună dedesubt.

— Няхай будзе так, — сказала яна затым, — вазьмі назад свае футровыя боцікі — холадна ж будзе! А муфту ўжо я пакіну сабе, вельмі ж яна прыгожая. Але мерзнуць я табе не дам: вось вялікія рукавіцы маёй маці, яны дойдуць табе да самых локцяў. Засунь у іх рукі! Ну вось, цяпер рукі ў цябе, як у маёй пачварнай маці.

— De frig n-are să-ţi fie prea frig, că ai pantofii îmblăniţi, dar manşonul ţi-l iau eu, că-mi place. Da-ţi dau, uite, mănuşile mamei. Îs mari, că-ţi ajung până la coate, ia pune-le! Acuma ai nişte mâini chiar ca mama.

Герда плакала ад радасці.

Gretchen a început să plângă de bucurie.

— Цярпець не магу, калі хныкаюць! — сказала маленькая разбойніца. — Ты павінна радавацца. Вось табе яшчэ два боханы і кумпяк, каб не давялося галадаць.

— Nu-mi place că plângi, a spus fetiţa de tâlhar. Acuma trebuie să fii veselă. Uite, îţi dau două pâini şi o bucată de şuncă, ca să ai pe drum.

І тое і другое было прывязана да аленя. Потым маленькая разбойніца адчыніла дзверы, заманіла сабак у дом, перарэзала сваім вострым нажом вяроўку, якою быў прывязаны алень, і сказала яму:
— Ну, хутчэй! Ды беражы мне дзяўчынку.

A legat de spinarea renului şunca şi pâinea, pe urmă a deschis uşa şi a chemat înăuntru dulăii, apoi a tăiat frânghia cu cuţitul ei cel bine ascuţit şi i-a spus renului:
— Pleacă repede şi ai grijă de fetiţă!

Герда працягнула маленькай разбойніцы абедзве рукі ў вялікіх рукавіцах і развіталася з ёю. Паўночны алень пабег што меў сілы праз пні і купіны па лесе, па балотах і стэпах.

Gretchen a întins către ea mâinile cu mănuşile până la coate şi şi-a luat rămas-bun şi renul a luat-o la fugă peste râpe şi prin ponoare, prin pădurea cea mare, pe câmpii şi ape îngheţate.

Вылі ваўкі, каркалі вароны.
— Ух! Ух! — пачулася раптам з неба, і яно быццам пачало чхаць агнём.

Lupii urlau şi corbii croncăneau. Şi pe cer parcă se întindeau nişte perdele luminoase.

— Вось маё роднае паўночнае ззянне! — сказаў алень. — Глядзі, як гарыць.
І ён пабег далей, не спыняючыся ні ўдзень, ні ўночы. Хлеб быў з’едзены, вяндліна таксама, і нарэшце яны апынуліся ў Лапландыі.

— Asta-i Aurora Boreală, a spus renul; ia uite cum străluceşte!
Şi a început să alerge şi mai repede. Şi aşa au mers ei ziua şi noaptea fără să oprească. Şi când pâinea şi cu şunca s-au isprăvit, au ajuns şi ei în Ţara Laponilor.

Гісторыя шостая. Лапландка і фінка

A şasea povestire. Lapona şi finlandeza

Алень спыніўся каля ўбогай хаціны. Дах спускаўся да самай зямлі, а дзверы былі такія нізенькія, што людзям даводзілася прапаўзаць у іх на карачках.

S-au oprit la o căsuţă care era tare sărăcăcioasă; acoperişul atârna până aproape de pământ şi uşa era aşa de joasă că trebuia să intri şi să ieşi pe brânci.

Дома была адна старая лапландка, якая смажыла рыбу пры святле тлушчавай лямпы. Паўночны алень расказаў лапландцы ўсю гісторыю Герды, але спачатку паведаў сваю ўласную — яна здавалася яму больш важнай. Герда ж так скалела на холадзе, што і гаварыць не магла.

În căsuţă nu era decât o laponă bătrână, care stătea lângă o lampă, ardea cu untură de focă şi pe care fierbea nişte peşte. Renul i-a spus babei tot ce se întâmplase cu Gretchen, dar mai întâi a povestit ce i se întâmplase lui, pentru că asta i se părea lucru mai de seamă, iar Gretchen era aşa de îngheţată că nici nu putea vorbi.

— Ах вы небаракі! — сказала лапландка. — Доўгі ж у вас яшчэ наперадзе шлях! Давядзецца пераадолець сто з лішнім міль, пакуль дабярэцеся да Фінляндыі, дзе Снежная каралева жывё на дачы і кожны вечар запальвае блакітныя бенгальскія агні.

— Vai de capul vostru!, a spus lapona. Mai aveţi o mulţime de mers. Trebuie să mai faceţi vreo sută de poşte şi să ajungeţi în Finnmarken; acolo stă Crăiasa Zăpezii şi aprinde în fiecare seară un foc de bengal.

Я напішу некалькі слоў на сушанай трасцэ — паперы ў мяне няма, — і вы аднясеце пасланне фінцы, якая жыве ў тых мясцінах і лепш за мяне здолее навучыць вас, што патрэбна рабіць.

Am să scriu câteva vorbe pe un peşte uscat, că hârtie n-am, şi am să vă dau o scrisoare către o finlandeză care locuieşte acolo. Ea are să vă spună mai bine cum stau lucrurile.

Калі Герда сагрэлася, паела і напілася, лапландка напісала некалькі слоў на сушанай трасцэ, наказала Гердзе вельмі берагчы яе, потым прывязала дзяўчынку да спіны аленя, і той зноў памчаўся.

După ce Gretchen s-a încălzit şi a mâncat, lapona a scris câteva vorbe pe un peşte uscat, a dat Gretei peştele şi i-a spus să-l păstreze bine, a legat-o iar pe fetiţă pe spinarea renului şi renul a pornit la fugă.

— Ух! Ух! — пачулася зноўку з неба, і яно пачало выкідваць слупы дзівоснага блакітнага полымя. Так дабег алень з Гердай і да Фінляндыі і пастукаўся да фінкі ў комін — у яе хаціне і дзвярэй нават не было.

Toată noaptea, Aurora Boreală a luminat cerul cu strălucirea ei albastră. Şi aşa, după ce au mers cât au mers, au ajuns în Finlanda şi au bătut în hornul finlandezei, pentru că uşă nu avea.

Ды затое, якая цеплыня ў жыллі! Сама фінка, нізенькая тоўстая жанчына, хадзіла напаўголая.

Înăuntru era o căldură aşa de mare că finlandeza umbla aproape goală; era mititică şi zbârcită.

Жвава сцягнула яна з Герды вопратку, рукавіцы і боты, інакш дзяўчынцы было б горача, паклала аленю на галаву кавалак лёду і затым пачала чытаць тое, што было напісана на сушанай трасцэ.

I-a scos repede Gretei hainele, i-a scos mănuşile şi ghetuţele, că altfel i-ar fi fost fetiţei prea cald, i-a pus renului o bucată de gheaţă pe cap şi a citit ce era scris pe peştele cel uscat.

Яна прачытала ўсё ад слова да слова тры разы, пакуль не вывучыла напамяць, а потым сунула траску ў кацёл — рыба ж была прыдатная для ежы, а ў фінкі нічога дарэмна не прападала.

A citit de trei ori până ce a învăţat pe dinafară tot ce era scris şi a băgat peştele în oala de supă, că doar era bun de mâncat şi finlandeza nu părăduia niciodată nimic.

Тут алень расказаў спачатку сваю гісторыю, а потым гісторыю Герды. Фінка міргала сваімі разумнымі вачыма, але не гаварыла ні слова.

Renul i-a povestit mai întâi întâmplările lui şi pe urmă pe acelea ale Gretei şi finlandeza clipea din ochii ei isteţi, dar nu zicea nimic.

— Ты такая мудрая жанчына… — сказаў алень. —

— Tu eşti deşteaptă, a spus renul. Eu ştiu că poţi să înnozi cap la cap toate vânturile din lume într-un singur ghem. Dacă corăbierul deznoadă un nod, atunci capătă un vânt prielnic, dacă deznoadă alt nod, vântul bate tare, iar dacă deznoadă încă unul şi încă unul, atunci bate de urneşte din loc pădurile.

Ці не прыгатуеш для дзяўчынкі такое пітво, якое б дало ёй моц дванаццаці асілкаў? Тады б яна адолела Снежную каралеву!

Dă-i şi fetiţei să bea ceva ca să capete putere cât doisprezece voinici şi să răpună pe Crăiasa Zăpezii.

— Моц дванаццаці асілкаў! — сказала фінка. — Ды ці многа ў тым карысці!

— Da, să vedem! a spus finlandeza. Doisprezece voinici ar ajunge?

З гэтымі словамі яна ўзяла з паліцы вялікі скураны скрутак і разгарнула яго: ён быў увесь спісаны нейкімі дзіўнымі пісьмёнамі. Фінка пачала чытаць яго і чытала датуль, пакуль пот градам не пакаціўся з яе ілба.

Şi s-a dus şi-a luat de pe o policioară un sul mare de piele şi l-a desfăcut. Pe sul erau scrise nişte litere ciudate şi finlandeza a început să citească şi a citit, a citit de-i curgeau sudorile.

Алень зноў пачаў прасіць дапамагчы Гердзе, а сама Герда глядзела на фінку такімі ўмольнымі вачыма, што тая зноў замігала, адвяла аленя ўбок і, мяняючы яму на галаве лёд, шапнула:

Şi renul a rugat-o aşa de mult s-o ajute pe Gretchen, Gretchen s-a uitat aşa de rugătoare şi cu lacrimi în ochi la finlandeză încât aceasta a început să clipească din ochii ei isteţi şi l-a luat pe ren într-un colţ, i-a mai pus o bucată de gheaţă pe cap şi i-a spus în şoaptă:

— Кай сапраўды ў Снежнай каралевы, але ён цалкам задаволены і думае, што лепей яму нідзе і быць не можа. Прычынай жа ўсяму асколкі люстэрка, якія сядзяць у ягоным сэрцы і ў воку. Іх трэба дастаць, іначай Снежная каралева захавае над ім сваю ўладу.

— Karl e la Crăiasa Zăpezii şi îi place la ea şi crede că-i mai bine acolo decât oriunde în lume. Dar toate acestea sunt din pricină că are un ciob de sticlă în inimă şi o ţandără de sticlă în ochi; dacă cineva îi scoate ciobul din inimă şi ţandăra din ochi atunci se face iar om bun şi Crăiasa Zăpezii nu mai are putere asupra lui.

— А ці не можаш ты даць Гердзе што-небудзь такое, што зробіць яе дужэйшай за ўсіх?

— Da’ tu nu poţi să-i dai Gretei ceva ca să capete ea o putere mai mare?

— Дужэйшай, чым яна ёсць, я не магу яе зрабіць. Не бачыш хіба, якая вялікая ў яе сіла? Не бачыш, што ёй служаць і людзі і звяры? Яна ж босая абышла паўсвету!

— Nu pot să-i dau o putere mai mare decât aceea pe care o are acuma! Nu vezi cum o slujesc oamenii şi dobitoacele şi cum a pornit ea desculţă în lume şi toate îi merg bine?

Не ў нас займаць ёй сілу, яе сіла ў яе сэрцы, у тым, што яна бязвіннае мілае дзіця.

Puterea ei n-o poate căpăta de la noi, puterea pe care o are e în inima ei şi stă în faptul că e un copil drăgălaş şi nevinovat.

Калі яна сама не зможа прабрацца ў палац Снежнай каралевы і дастаць з сэрца Кая асколак, то мы і тым больш ёй не дапаможам!

Dacă nu poate singură să ajungă la Crăiasa Zăpezii şi să scoată cioburile din Karl, atunci noi nu putem să facem nimic.

Праз дзве мілі адсюль пачынаецца сад Снежнай каралевы. Аднясі туды дзяўчынку, пакінь каля вялікага куста, абсыпанага чырвонымі ягадамі, і, не марудзячы, вяртайся назад.

La două poşte de aici începe grădina Crăiesei Zăpezii; du-o până acolo pe fetiţă. Pune-o lângă un copăcel cu poame roşii, care creşte acolo în zăpadă, dar nu zăbovi şi întoarce-te repede înapoi.

З гэтымі словамі фінка пасадзіла Герду на спіну аленя, і той кінуўся бегчы з усіх ног.

Şi finlandeza a pus-o pe Gretchen călare pe ren şi acesta a pornit în goana mare.